Ediţia din data de 9 noiembrie a Târgului „Produs în Bistriţa-Năsăud” va fi una specială, anunță organizatorii – Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud”. Evenimentul ce se va desfășura în Piaţa Centrală (lângă Biserica Evanghelică) va marca sfârşitul unei toamne bogate şi calde, în compania unor decoruri în ton cu natura acestor zile.

Produse tradiţionale, asezonate cu arome specifice – pâine şi produse de panificaţie tradiţionale, toate coapte în cuptor la foc de lemne, delicioase specialităţi din păstrăv, brânzeturi naturale de la poalele Munţilor Călimani şi ai Rodnei. Nu vor lipsi nici prăjiturile de casă cu fructe de sezon, uleiurile presate la rece, miere şi produsele apicole, precum și diverse sortimente de zacuscă, siropuri şi dulceţuri parfumate din Pasul Tinuţa și legume proaspete de Dumitra sau Monor.

La capitolul creaţii manuale realizate special pentru această ocazie, vor fi expuse de la accesorii şi bijuterii, până la lumi magice, obiecte de decor sau piese de port popular în culori şi motive de toamnă. Târgul va fi deschis între orele 09:00 – 17:00.

Aceasta va fi ”ultima întâlnire cu „familia Produs în Bistriţa-Năsăud” în formula lărgită, înaintea evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă”, spun organizatorii evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.