Evaluare Națională Bistrița-Năsăud: 114 elevi nu s-au prezentat la examen, cu 4 în plus față de prima probă

Peste 2.600 de absolvenți de gimnaziu din Bistrița-Năsăud au susținut, miercuri, cea de a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Națională, la Matematică. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud. Nu au fost înregistrate probleme la niciunul dintre centrele de examen din județ. Joi, va avea loc cea de a treia probă, respectiv Limba și literatura maternă.

 

 

În județul Bistrița-Năsăud, la această probă de examen au fost prezenți 2.666 candidați, iar 114 nu s-au prezentat la examen.

Potrivit ISJ Bistrița-Năsăud, niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis. La această probă nu au fost candidați eliminați.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Mâine, 18 iunie, 10.294 de elevi  vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă la nivel național. În județul nostru sunt înscriși 61 elevi la Limba și literatura  maghiară și 23 la Limba și literatura  germană.

 Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

 Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.