Femeia însărcinată, implicată în accidentul din Șieu Măgheruș, a decedat!

Femeia însărcinată, implicată în accidentul din Șieu Măgheruș și găsită în stop cardio-respirator de echipajele medicale, a decedat! Ea se afla la volanul unuia dintre autoturiamele implicate în accident. Celelalte 3 victime, dintre care un copil de 2 ani, sunt în afara oricărui pericol, dar au fost transportate la spital pentru investigații de specialitate.

 

 

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, echipajele de intervenție au găsit la locul indicat patru victime, dintre care una, de sex feminin, încarcerată și inconștientă. Celelalte victime, doi adulți și un copil, erau în afara autoturismelor, conștiente și cooperante și nu prezentau leziuni care să le pună viața în pericol.

„Victima încarcerată a fost extrasă din habitaclul autoturismului de către ceilalți participanți la trafic, înainte ca echipajele de intervenție să ajungă la locul solicitării. Victima a fost găsită în stop cardio-respirator, protocolul de resususcitare a fost început de medicul și asistentul medical din localitate și continuat de echipajele medicale.  Din păcate, organismul femeii nu a răspuns manevrelor aplicate mai bine de 50 de minute, astfel că a fost declarat decesul la locul accidentului.
Două echipaje de prim ajutor SMURD și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița – Năsăud au transportat băiețelul și pe cei doi bărbați la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea investigațiițor medicale”, a precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Potrivit SAJ Bistrița-Năsăud, femeia era însărcinată în 20 de săptămâni.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, femeia decedată este din Baia Mare.

„Astăzi, pe Drumul Național 17, în localitatea Șieu-Măgheruș a avut loc un accident rutier, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor 3.

Conform primelor date, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani din Rusu de Jos, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 32 de ani din Baia-Mare. În urma impactului a rezultat decesul șoferiței, rănirea a doi pasageri din același autoturism cât și rănirea șoferului de 34 de ani.

Șoferul de 34 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc nefericitul evenimentul”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Imagine

Imagine

 

CITEȘTE ȘI:

Accident grav pe DN 17, în Șieu Măgheruș! O femeie însărcinată, în stop cardio-respirator

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.