Femeie de 86 de ani, din Budacu de Jos, accidentată în timp ce traversa strada

O femeie în vârstă de 86 de ani din Budacu de Jos a ajuns  joi la spital, după ce a fost accidentată de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar strada. 

 

La locul accidentului a intervenit un echipaj de terapie intensivă SMURD, care a găsit o victimă de sex feminin în vârstă de 86 de ani, conștientă, dar care prezenta traumatisme cranian și facial și excoriații la nivelul membrelor. A fost stabilizată și transportată la UPU SMURD Bistrița.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița și din Serviciului Rutier au intervenit și ei la accidentul produs în Budacu de Jos.

Conform primelor verificări, un bistrițean de 43 de ani care conducea un autoturism pe drumul județean 172G, pe direcția de mers spre Jelna, a surprins și accidentat o bătrânică de 86 de ani, din localitate, care s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Șoferul a fost testat, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările polițiștii Serviciului Rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.