Finul pesedistului Radu Moldovan, către guvernanți: Politicienilor, dacă poporul nu vă mai vrea, aveți demnitate… demisionați! Poporul nu mai așteaptă după voi

Interpretul bistrițean de muzică populară Nicu Cioancă a scris pe Facebook un mesaj dur la adresa politicienilor aflați la putere, însă nu îi iartă nici pe cei care au plecat din țară pentru un trai mai bun. Mesajul lui Cioancă este cu atât mai surprinzător cu cât el este cunoscut ca fiind un apropiat al PSD și, mai mult decât atât, este finul președintelui social-democraților bistrițeni Radu Moldovan, unul printre cei mai puternici membri ai partidului lui Dragnea. 

 

 

Nicu Cioancă a scris mesajul pe rețeaua de socializare în timp ce se află și el în afara granițelor țării, în Spania. Artistul bistrițean se arată foarte supărat cu privire la modul în care au evoluat, începând din 1990, lucrurile în țară, fapt care a determinat plecarea peste granițe a multor români. Cât despre protestul  de vineri, Cioancă apreciază inițiativa.

Mă aflu de câteva zile în Spania și am stat de vorbă cu mai mulți români plecați de foarte mult timp din țară… Au aceeași dragoste de România, chiar mai profundă față de când au plecat, dar nu se pot întoarce pentru că nivelul de trai din România e mult mai scăzut decât aici… așa zic ei…! 
Se apropie 10 – 11 august și i-am văzut pe foarte mulți compatrioți extrem de hotărâți, atât din țară cât și din diaspora, ca prin acțiunile lor, să schimbe această țară!„, a scris artistul bistrițean.

Cu toate acestea Nicu Cioancă conideră că vina pentru situația din România o poartă toți românii, nu numai politicienii.
Apreciez inițiativa, dar vina nu e numai a lui Dragnea părerea mea… pe Dancilă nu o mai pomenesc că ea săracă e nevinovată… nu avea nici o clipă ce căuta în fruntea Guvernului!… Vina e a multora care stau bine mersi în ministere, companii de stat, instituții publice, primării etc., pe salarii frumușele și nu schimbă nimic în viața și comportamentul lor pentru a aduce beneficii statului de la care avem atâtea așteptări… 
Vă dau un sfat tuturor : urmăriți un film interesant „La cabana” poate așa reușim să fim mai buni, să nu judecăm și să schimbăm ceva în lumea asta începând cu noi înșine…
Nimeni nu s-a născut hoț, invidios, corupt, învingător, trădător, mincinos și asa mai departe… cu toți au devenit așa cu timpul… De ce…? Pentru că avem libertatea de a alege ce să facem cu și în viața noastră, doar că majoritatea aleg calea care să îi ducă la prosperitatea proprie uitând de ce se afla într-un anume loc în slujba cetățeanului… 
Și pentru că vorbeam de români și de România, țara pe care o iubesc din suflet și din care nu aș pleca niciodată (pentru ca așa simt eu românește) vreau să vă zic două, trei lucruri să nu o lungesc prea mult deșii ar fii multe de zis…
Vinovați suntem cu toți… De ce?
Din 1989 toți cei care au condus țara și-au bătut joc de ea prin toate acțiunile și legile pe care le-au votat în cunoștință de cauză și mai sunt unii care sunt la al 3 al 4 mandat de parlamentar și încă nu se lasă…. Plecați trădătorilor!!! Nu ați făcut nimic benefic pentru acest popor…
După ce s-au deschis granițele și au putut pleca fără viza sute de mii apoi milioane de români v-ați părăsit țara și ați plecat în Occident fără să vă pese de cei care o vindeau pe ascuns ca Iuda pentru câțiva arginti… Nu vă fac trădători, dar aveți și voi vina voastră… Ați ales să munciți pentru alții în loc să luați atunci atitudine în țara în care v-ați născut… Deci și voi ați greșit!
Întotdeauna dăm vina pe alții, dar foarte rar recunoaștem că greșim și ne asumăm acest lucru… De ce mergem 20… 30 % la vot când e necesar să alegem conducătorii, pentru că nu ne pasă și apoi suferim că ei hotărăsc pentru noi„, a scris Cioancă.

Românilor din diaspora, artistul bistrițean le transmite și un îndemn.
Lucrurile s-au schimbat în România, deși prea puțin față de cât s-ar fi putut… Politicienilor, dacă poporul nu vă mai vrea, aveți demnitate… demisionați…

În țară sunt firme care nu găsesc meseriași să lucreze nici cu 50 70 90 £ sau mai mult pe zi, dar vă pierdeți în continuare tinerețea și munciți unii ca și „sclavii” în străinătate în condiții foarte grele, poate pe bani mai puțini sau mai mulți… Haideți acasă… Dați-l jos pe Dragnea… Dar… NU MAI PLECAȚI DACĂ VĂ PASĂ DE ȚARĂ VOASTRĂ!!!
Rămâneți aici mergeți de fiecare dată când politicienii nedreptățesc poporul dați-i jos și cei care vor veni după ei vor avea teamă și responsabilitate să facă totul în slujba cetățenilor și nu în interes personal. 
Schimbarea începe cu noi!
Doar schimbând întregul sistem politic, mentalitatea lor și a noastră și cu o voința generală a tuturor celor care avem sânge de român putem face ca această țară România să fie, așa cum ar fi trebuit să fie dacă ar fi avut în frunte oameni care să o iubească, una din cele mai puternice din Europa!
Aș face orice pentru Țara mea… atât pentru noi, dar mai ales pentru copiii noștri!!!…„, a scris Nicu Cioancă.

TREZIȚI-VĂ POLITICIENILOR, până nu-i prea târziu!!!
Sunteți în slujba Țării și a poporului român și nu în fruntea ei și a românilor!
ROMÂNIA SUNTEM NOI!
Politicienii sunt muritori de rând care aduc cinste sau pătează istoria neamului… voi hotărâți unde doriți să fiți trecuți… dar să va hotărâți repede…poporul nu mai așteaptă după voi!” și-a încheiat artistul bistrițean, mesajul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.