FOTO: Drumul județean între Strugureni și Matei, finalizat! Ce tronsoane urmează să fie modernizate anul viitor

Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a recepţionat, marți, lucrările de modernizare a 7 km din DJ 172E, între localitățile Strugureni și Matei. Valoarea investiţiei se cifrează la 14.804.678 lei (circa 3.098.444 euro), și a fost finanțată din fonduri alocate prin PNDL.

 

Termenul de finalizare a lucrărilor era de 24 de luni, însă constructorul a reușit să predea lucrarea în termen de 12 luni.

Drumul are două benzi de circulație a câte 3,0 m fiecare, pe acest tronson fiind efectuate și lucrări de consolidare. Astfel,  au fost construite ziduri de sprijin din beton, iar pentru siguranța traficului a fost montat și un parapet metalic semigreu pe lungimea de 912 m. De asemenea, pentru preluarea apelor de suprafață s-au realizat rigole carosabile pe o lungime de peste 1 km, șanțuri din beton pe mai bine de 6 km și au fost montate 17 podețe transversale, care să preia apa din șanturi, rigole și canale. Totodată au fost montate 13 bucăți podețe la drumurile laterale, iar pentru accesul la proprietăți alte 65 de podețe.

O lucrare, din punctul meu de vedere, de foarte bună calitate. E o valoare de aproximativ 14 milioane lei, 3 milioane de euro, o legătură importantă care se va face pentru zona de câmpie către Cluj, către cealaltă zonă pentru Valea Meleșului, făcând o legătură directă între comuna Matei și comuna Chiochiș„, a declarat, marți, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Totodată, șeful administrației județene a mai menționat că ofertele pentru achiziţia unor lucrări de covoare asfaltice, în suprafaţă de aproximativ 40 km prin care vor fi modernizate drumurile judeţene din zona celor trei comune Dumitriţa, Cetate, Budacu de Jos, dar şi tronsoanele de la Lechinţa la Matei şi de la intersecţia drumului de la Herina până în Lechinţa, şi anume Herina – Lechinţa –Matei sunt în evaluare.

Acolo s-a mai intervenit acum câţiva ani, dar vom interveni, din nou, în primăvară, astfel că cei 40 de km vor fi modernizaţi„, a mai precizat Radu Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.