FOTO: Nu i-a fost de ajuns în 2019, deși abia a scăpat de arestul la domiciliu! Tânăr din Bistrița-Năsăud, DIN NOU în arest preventiv pentru trafic de droguri. De data asta avea și cocaină

Un tânăr din Bistrița-Năsăud a fost arestat preventiv, vineri, după ce a fost prins ridicând două colete cu droguri, introduse în țară printr-o firmă de curierat. Acesta a scăpat în urmă cu 4 zile de arestul la domiciliu impus de instanță după ce anul trecut a petercut circa 8 luni în arest preventiv, pentru fapte similare.

 

Procurorii DIICOT Bistriţa – Năsăud l-au reținut, joi, pe tânăr pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.

În fapt s-a reținut că inculpatul C.L.A. a introdus în țară, prin intermediul unei firme de curierat, două colete ce conțineau o cantitate mare de produse stupefiante ce urmau a fi comercializate către diverși consumatori de pe raza județului Bistrița-Năsăud.
La aceeași dată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița-Năsăud au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului C.L.A., imediat după ce acesta a ridicat cele două colete de la firma de curierat„, arată procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud.

Potrivit anchetatorilor, în încercarea de a scăpa, Liviu Andrei C. a aruncat din autoturism o geantă de voiaj în care se aflau un număr de 31 de pachete vidate ce conțineau cantitatea de 8,72 kg de cannabis și un pachet vidat în folie transparentă ce conținea cantitatea de 400 grame de cocaină. Autoturismul în cauză a oprit în trafic, pe raza localității Salva, iar la volan a fost identificat Liviu Andrei C., în vârstă de 26 de ani.

Vineri, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a tânărului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud.

Tânărul nu este la primul contact cu arestul preventiv. În ianuarie 2019, a fost arestat preventiv pentru fapte similare, respectiv complicitate la introducere în ţară de droguri de risc și de mare risc fără drept. Liviu Andrei C. a stat după gratii până la finele lunii august 2019, când judecătorul de drepturi și libertăți a admis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Aceasta din ultimă măsură a fost ridicată și înlocuită cu măsura controlului judiciar abia în urmă cu 4 zile, respectiv pe data de 16 martie.

Acesta este trimis în judecată îndouă dosare. Unul se află pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud din iulie 2019, în care acesta este inculpat alături de alți trei tineri, iar cel de-al doilea a fost înregistrat pe rolul aceleiași instanțe în urmă cu exact o săptămână. În ambele dosare, acuzația principală este de constituire de grup infracțional organizat, însă totul are legătură cu traficul de droguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.