FOTO: Peste 170 de accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști sau căruțași, în ultimele 18 luni, în Bistrița-Năsăud! Acțiunile de prevenire ale polițiștilor

Din 2019 și până în prezent, în Bistrița-Năsăud au avut loc peste 170 de accidente rutiere în care au fost implicați bicicliști sau conducători de atelaje hipo, dintre care 8 s-au soldat cu decese ale acestora, iar în peste 40 rezultatul a fost rănirea gravă a unor persoane. Pentru prevenirea unor astfel de accidente rutiere, polițiștii din Bistrița-Năsăud au derulat în ultimele două zile acțiuni de prevenire pe DN 17, dar și în municipiul Bistrița.

 

Poliţia rutieră are ca principal obiectiv prevenirea accidentelor de circulaţie şi protejarea integrităţii corporale şi a vieţii participanţilor la trafic. În acest scop se acţionează atât preventiv cât şi coercitiv, activităţile specifice fiind concentrate pe cauzele generatoare de accidente rutiere şi pe zonele cu risc ridicat de accidente. O categorie de participanţi la trafic care devin frecvent victime ale accidentelor rutiere o constituie bicicliştii şi căruţaşii.

Pentru combaterea unor cauze generatoare de accidente şi educarea din punct de vedere rutier a categoriilor vulnerabile de participanţi la trafic, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean sprijiniți de polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beclean au desfășurat miercuri activități de informare și control pe Drumul Național 17.

Pentru conştientizarea riscurilor generate de lipsa conduitei preventive şi a urmărilor grave pe care le poate avea încălcarea normelor rutiere, polițiștii aduc în atenţia participanţilor la trafic situaţia statistică a accidentelor rutiere produse din anul 2019 şi până în prezent.

Astfel, la nivel județean bicicliștii au fost implicați în 151 de accidente rutiere, 6 au dus la decesul unei persoane, în 32 de accidente au fost răniți grav și în 114 cazuri bicicliști au fost răniți ușor.

De asemenea, conducătorii de atelaje au fost implicați în 21 evenimente rutiere, în urma a două accidente rezultând decesul unei persoane, în cazul a 8 accidente au rezultat răniri grave de persoane, 14 accidente soldându-se cu răniri ușoare.

În acest context, oamenii legii recomandă tuturor participanţilor la traficul rutier să manifeste maximă atenţie, să adopte o conduită preventivă sporită, să circule cu prudenţă şi să respecte prevederile legale în vigoare, precum şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Polițiștii reamintesc conducătorilor de atelaje:

1) Conducătorul vehiculului cu tracţiune animală este obligat:
a) să aibă asupra lui actul de identitate, certificatul de înregistrare, iar pe vehicul montate plăcuţele cu numărul de înregistrare;

  1. b) să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru el şi ceilalţi participanţi la trafic;
  2. c) să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă a drumului public;
    d) pe timpul opririi sau staţionării pe acostament ori în afara părţii carosabile, animalele trebuie să fie legate astfel încât acestea să nu poată intra pe partea carosabilă;
    e) să nu conducă vehiculul când se află sub influenţa alcoolului, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora;
    f) să semnalizeze schimbarea direcţiei de mers cu braţul şi să se asigure că din faţă sau din spate nu circulă vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării;
    g) de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să nu circule pe drumurile publice fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante şi fără ca vehiculul să aibă în partea din faţă un dispozitiv cu lumină albă sau galbenă, iar în partea din spate un dispozitiv cu lumină roşie, amplasate pe partea laterală stânga;
  3. h) să nu părăsească vehiculul sau animalele ori să doarmă în timpul mersului;
    i) să nu transporte obiecte care depăşesc în lungime sau în lăţime vehiculul, dacă încărcătura nu este semnalizată ziua cu un steguleţ de culoare roşie, iar noaptea sau în condiţii de vizibilitate redusă cu un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, montat în partea din spate a încărcăturii;
  4. j) să nu circule cu animale care însoţesc vehiculul, dacă acestea nu sunt legate de latura din dreapta a vehiculului sau de partea din spate a acestuia, cât mai aproape de partea dreaptă. Legătură nu trebuie să fie mai mare de 1,5 m;
    k) să nu pătrundă pe drumurile modernizate sau pietruite cu rotile vehiculului murdare de noroi;
  5. l) să nu transporte în vehicule persoane care stau în picioare;
    m) să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.

Recomandările polițiștilor pentru bicicliști:

  • nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice!
  • pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);
  • înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!
  • înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic că nu se apropie niciun autovehicul!
  • la schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic v-au observat și au înţeles intenţia dumneavoastră!
  • Nu traversați carosabilul cu bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni!
  • În condiţii de vizibilitate slabă este obligatoriu să purtați vestă fluorescent reflectorizantă, iar bicicleta să fie prevăzută în faţă cu lumina albă, iar în spate cu lumină roşie.

Totodată, polițiști din cadrul Poliției municipiului Bistrița – Biroul Rutier cât și specialiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au înmânat astăzi bicicliștilor de pe raza municipiului broșuri de informare care conțin reguli de bază pentru o circulație pe drumurile publice în siguranță.

Omenii legii le-au explicat oamenilor regulile de circulație și i-au îndemnat la respectarea acestora, acțiunea vizând în primul rând prevenirea, informarea și conștientizarea cât și creșterea gradului de siguranță și reducerea accidentelor de circulație în care sunt implicați bicicliștii.

Printre regulile de circulație care vizează bicicliștii, reamintim:

 – înainte de a schimba direcţia de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic că nu se apropie niciun autovehicul!

– circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană!

– nu circulaţi cu bicicleta sub influenţa băuturilor alcoolice!

– atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers!

– nu transportaţi pe bicicletă altă persoană!

– purtaţi o cască de protecţie omologată!

-pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător (dispozitiv de frânare eficace, mijloc de avertizare sonoră, lumină de culoare albă sau galbenă în faţă, lumină de culoare roşie în spate şi cel puţin un element reflectorizant de aceeaşi culoare);

– înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!

– la schimbarea direcţiei de mers, chiar dacă aveţi prioritate de trecere, asiguraţi-vă că ceilalţi participanţi la trafic au înţeles intenţia dumneavoastră!

 Totodată reamintim că pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice este necesară vârsta minimă de 14 ani şi cunoașterea temeinică a regulilor de circulaţie cât și un echipament regulamentar;

 În ultimul rând, dar deloc de ignorat este faptul că traversarea cu bicicleta pe trecerile pentru pietoni este strict interzisă dacă nu ați coborât de pe aceasta.

 Ne dorim cât mai mulți bistrițeni să cunoască și să respecte regulile de circulație și obligațiile pe care le au în calitate de bicicliști, pentru că, considerăm noi, un om prevenit, este un om salvat!”,  transmite IPJ Bistrița-Năsăud.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.