FOTO: Prefectul Dolha, în inspecție de noapte pe drumurile din Bistrița-Năsăud

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a verificat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai multe zone din județ unde, de regulă, se circulă dificil atunci când ninge ca să vadă dacă drumarii își fac datoria.

Prefectul Stelian Dolha a inspectat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică mai multe zone în care căderile de ninsoare generează de regulă probleme în județ: Pasul Tihuța, zona Dealul Ștefăniței, Piatra Fântânele și a solicitat echipelor din teren intervenții pe mai multe segmente de drum pentru care au apărut sesizări din partea cetățenilor.

Deoarece avertizarea de cod galben pentru ninsori este valabilă toată ziua de duminică, dar și noaptea viitoare, prefectul județului Bistrița-Năsăud le solicită angajaților Drumurilor naționale-secția județeană, echipelor de deszăpezire dar și administrațiilor locale să rămână mobilizate în toată această perioadă și să intervină prompt pentru degajarea carosabilului”, informează Instituția Prefectului, pe Facebook.

Totodată, prefectul Dolha nu a ratat ocazia de a transmite și un mesaj administrației municipiului Bistrița.

Ninsoarea nu dă semne să se potolească, așa că drumarii și angajații firmelor de deszăpezire o să aibă, în județ, o noapte lungă la muncă. După miezul nopții am verificat Pasul Tihuța dar și Dealul Ștefăniței, DN 17 la Susenii Bîrgăului precum și zona Piatra Fântânele (foto si video). Dacă în județ am întâlnit utilaje care lucrau la foc continuu și în mare parte oameni mobilizați (controlul a fost inopinat) în schimb Bistrița părea foarte calmă, cu străzile secundare acoperite. Îmi place să cred că duminică dis de dimineața administrația orașului o să trezească foarte mobilizată și pusă pe treabă, iar străzile Bistriței vor fi numai bune de circulat„, a scris pe Facebook, Stelian Dolha.

Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, în cursul nopții trecute, pe drumurile naționale și autostrăzile aflate în administrare s-a acționat cu 251 de utilaje și s-au împrăștiat peste 2.500 t de materiale antiderapant.

În cursul nopții trecute (în intervalul orar 04.01.2020, ora 17:00 – 05.01.2020, ora 05:30), pe drumurile naționale și autostrăzile administrate de DRDP Cluj s-a actionat cu 251 de autoutilaje și s-au răspândit 2.510 de tone de material antiderapant.
Drumarii de la DRDP Cluj acționează în permanență pentru a menține circulația în condiții de siguranță.
Carosabilul este umed pe toate drumurile naționale și autostrăzile de pe raza de administrare a DRDP Cluj, ninge, vizibilitatea este bună, iar temperaturile sunt cuprinse între -3°C și 0°C.
Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate„, informează DRDP Cluj.

Imagini de pe DN 18, DN 19 – jud. Maramures; DN 74, DN 75 – jud Alba; DN 15A, DN 17 – jud. Bistrița-Nasaud; DN 1F, DN 1H – jud. Salaj; DN 19A, VO Carei – jud. Satu Mare; DN 1, DN 76 – jud. Bihor; DN 1, DN 1F, DN 16 – jud. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.