FOTO | Tânăr din Bistriţa-Năsăud în stare gravă după ce un mal de pământ s-a surpat peste el într-un sat din judeţul Cluj

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Gligorești, comuna Luna, un mal de pământ s-a prăbușit peste o persoană. 

La fața locului, s-a stabilit faptul că în timp ce se efectuau lucrări la o rețea de canalizare, un tânăr de 29 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, a fost prins sub un mal de pământ. 

Acesta a fost scos de către echipajele de pompieri în stare de inconștiență, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare. După stabilizare, tânărul a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. 

În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală, nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal”, a transmis IPJ Cluj.

La faţa locului au intervenit şi pompierii clujeni:

Echipajul SMURD a găsit bărbatul de 29 de ani scos de către localnici de sub malul de pământ și în stare de inconștiență.

Au fost începute imediat manevrele de resuscitare de bază și a fost solicitat în sprijin un echipaj medical.

La fața locului a intervenit un elicopter SMURD care a continuat manevrele de resuscitare avansată și au readus semnalele vitale victimei.

Bărbatul a fost preluat de către echipajul elicopterului SMURD și a fost transportat la o unitate spitalicească din Târgu Mureș„, a transmis ISU Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.