FOTO: Ziua Drapelului Național, celebrată la Bistrița! 24 de drapele istorice, purtate de 48 de tineri

Ziua Drapelului Național a fost celebrată la Bistrița printr-o ceremonie militară și religioasă, care a avut loc în Piața Centrală din municipiu, la statuia poetului Andrei Mureșanu. Punctul culminant al evenimentului l-a reprezentat defilarea celor 24 de drapele istorice, din secolul I, î.Hr, până în zilele noastre – drapele oficiale, de luptă și pavilioane regale, care marchează evenimente importante din istoria noastră.

 

 

Marţi seara drapelul a fost coborât de pe catarg, iar miercuri dimineaţă a fost sfinţit la Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” de lângă Protopopiatul Bistriţa. Garda de Onoare a Brigăzii 81 Mecanizată a purtat apoi tricolorul prin centrul orașului până în faţaPrimăriei Bistrița, lângă statuia lui Andrei Mureşanu, autorul versurilor Imnului Naţional.

Zeci de bistrițeni au urmărit înălțarea Drapeului Național pe catarg, dar și defilarea a 48 de tineri care au purtat 24 de drapele istorice, care au călăuzit formarea României Mari și care au marcat, în mod simbolic, toate etapele majore parcurse de țara noastră până în prezent.

Drapele oficiale, de luptă și pavilioane regale, care marchează evenimente importante din istoria noastră, din secolul I, î.Hr, până în zilele noastre, purtate de 48 de tineri în port tradițional, ne-au adus ÎMPREUNĂ, la «Defilarea Drapelelor istorice».

Patriotismul nu trebuie purtat «la rever» doar de sărbători naționale sau la ocazii festive, ci este o stare permanentă, un mod de viață, un anumit fel de a înțelege și de a face lucrurile!
Pentru fiecare român cele trei culori – albastru, galben, roșu – sunt parte a ființei naționale, un simbol al perenității unui popor cu destin și vocație europene.
Îmi doresc să onorăm în fiecare zi, prin faptele noastre, Drapelul Național, semn al unității și solidarității românilor.
Dragi români, la moment de sărbătoare națională, dar nu doar acum, lăsați-vă inspirați de istorie, de valorile și simbolurile naționale în tot ceea ce faceți!„, a spus prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.