Furt dintr-un autoturism, cercetat de polițiști. O sumă importantă de bani ar fi fost sustrasă

Polițiștii bistrițeni au fost solicitați în această dimineață să intervină pe strada General Grigore Bălan din municipiu, acolo unde, un bărbat a reclamat faptul că i-ar fi fost furată o sumă importantă de bani din autoturism.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, a confirmat pentru Realitatea de Bistrița că este vorba despre un furt dintr-un autoturism și afirmă că în acest caz sunt efectuate cercetări pentru a identifica făptașul/făptașii. ”Având în vedere că ancheta este în plină desfășurare nu putem face publice mai multe date decât după ce aceasta se va încheia” a completat Crina Sîrb.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au intervenit în zonă, au prelevat probe și amprente de la fața locului și continuă cercetările.

Se pare că bărbatul prădat de hoți ar fi intrat câteva minute într-un magazin din zonă, iar la întoarcerea la autoturism ar fi constatat că banii au dispărut. Suma furată ar fi de aproximativ 30.000 de lei, însă informația nu a fost, pentru moment, confirmată de IPJ B-N.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.