Hărțuitor bistrițean, pus sub control judiciar! O noapte a stat în arestul Poliției

Un bistrițean a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi hărțuit și amenințat o tânără. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița au decis să ia împotriva bărbatului măsura controlului judiciar.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au dispu, joi, reţinerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 41 de ani din Bistriţa, pe care îl cercetează pentru comiterea infracţiunilor de hărţuire şi ameninţare.

„În urma investigaţiilor efectuate, a reieşit faptul că, începând cu luna mai a acestui an, bărbatul ar fi contactat prin intermediul unor reţele de socializare şi telefonic o tânără de 22 de ani, din Bistriţa, cerându-i insistent să se întâlnească. Ulterior, întrucât tânăra nu a dat curs solicitărilor lui, bărbatul ar fi început să o urmărească şi să o ameninţe„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul s-a aflat în arestul IPJ Bistriţa-Năsăud, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Procurorii au decis să îl pună sub control judiciar.

Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.