În Bistrița-Năsăud sunt mai puțini salariați, dar și șomeri! Care este câștigul salarial mediu

Numărul salariaților din județul Bistrița-Năsăud, în luna august 2019 a scăzut față aceeași lună a anului trecut cu aproape 1.000 de persoane. De asemenea, numărul șomerilor a scăzut și el cu circa 140 de persoane. Câștigurile salariale medii au crescut cu peste 15%. Acestea se situează cu peste 19 procente sub nivelul indicatorilor la nivel național.

 

La sfârşitul lunii august 2019 efectivul salariaţilor din judeţ era de 70.787 persoane, cu 112 persoane mai puține față de luna anterioară şi cu 963 persoane sub nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior, a transmis Direcția Regională de Statistică Bistrița-Năsăud.

Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3%.

În ceea ce privește câștigurile salariale medii din luna august sunt mai mari, atât față de luna anterioară, cât și față de aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, potrivit sursei citate, câştigul salarial mediu brut pe județ a fost în luna august 2019 de 3.982 lei, cu 3,3% mai mic comparativ cu luna precedentă și cu 15,8% mai mare față de luna corespunzătoare a anului trecut.

Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 2.462 lei cu 3,3% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 18,5% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 20,1%, respectiv 19,1% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

De asemenea, numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii august 2019 era de 3.256 persoane, în creștere cu 76 persoane faţă de luna anterioară şi cu 139 mai puțini faţă de acelaşi moment al anului 2018. Din numărul total al şomerilor 52,5% erau femei.

Rata şomajului a fost de 2,5%, cu 0,1 punct procentual sub nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent, cu 0,1 punct procentual peste nivelul lunii anterioare și cu 0,5 puncte procentuale sub rata șomajului la nivel naţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.