Președintele Colegiului Medicilor Dentiști Bistrița-Năsăud, dr. Marius Pop, a ridicat, în mai multe rânduri, o serie de probleme legate de acordarea asistenței stomatologice copiilor de la nivelul județului. Acesta preciza că în câteva zone ale județului, acordarea acestor servicii este deficitară, cu toate că există un număr mare de copii, printre acestea numărându-se și orașul Sângeorz-Băi.

După mai multe demersuri pentru a se înființa un cabinet stomatologic în acest oraș, în cele din urmă s-a reușit acest lucru, astfel că elevii din Sângeorz-Băi vor putea beneficia de asistență stomatologică, asta deoarece în oraș a fost amenajat un cabinet școlar de medicină dentară. 

Am mai spus-o și susțin în continuare faptul că sănătatea copiilor noștri este o prioritate pentru administrația locală a orașului Sângeorz-Băi. Iată că după ani de zile și cu un efort de durată, am reușit să deschidem mult așteptatul cabinet stomatologic școlar, intrând astfel în rândul unităților de învățământ cu servicii medicale integrate”, a anunțat primarul orașului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău.

Potrivit primarului, ”în fiecare zi pe durata programului școlii, toți elevii sunt așteptați de către doamna doctor Ana-Maria Drăgan pentru consultații sau intervenții stomatologice. Mă bucur enorm să văd că atunci când există voință din partea tuturor – rezultatele nu întârzie să apară! Zâmbetul nostru este cea mai frumoasă carte de vizită!”, a mai spus Traian Ogâgău.

Președintele Colegiului Medicilor Dentiști Bistrița-Năsăud, dr. Marius Pop, mai preciza că și orașul Beclean se confruntă cu o astfel de situație, cu toate că aici există circa 2.000 de elevi.

Despre subiectul privind situația cabinetelor școlare stomatologice, Realitatea de Bistrița a mai scris:

Două orașe din județul Bistrița-Năsăud nu au cabinete școlare de stomatologie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.