Încă 12 bistrițeni au fost depistați cu CoVid-19, în ultimele 24 de ore, iar alți 11 au fost declarați vindecați și externați. Printre persoanele infectate se regăsește și un angajat din cadrul personaluliui auxiliar al Spitalului Județean de Urgență Bistrița. De asemenea, trei pacienți au fost externați la cerere. La nivel național au fost înregistrate 698 noi cazuri de îmbolnăvire și 24 de decese. Totodată, alte 285 de cazuri au fost declarate vindecate și externate, iar 110 cazuri asimptomatice plus alte 406 cazuri simptomatice au fost externate la cerere. În același interval au fost efectuate 14.610 teste.
Potrivit informațiilor transmise de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, situația epidemiologică la nivelul județului, astăzi, 11.07.2020, este următoarea:
• 625 cazuri confirmate de CoVid-19 (+12);
• 55 decese,
• 463 persoane vindecate (+11),
• 6 persoane externate la cerere (+3).
Conform Grupului de Comunicare Strategică, până astăzi, 11 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.079 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.613 au fost externate, dintre care 21.414 de pacienți vindecați și 1.793 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare și 406 pacienți externați la cerere cu test pozitiv.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 491 |
2. | Arad | 713 |
3. | Argeș | 1.284 |
4. | Bacău | 744 |
5. | Bihor | 707 |
6. | Bistrița-Năsăud | 625 |
7. | Botoșani | 1.070 |
8. | Brașov | 1.950 |
9. | Brăila | 287 |
10. | Buzău | 772 |
11. | Caraș-Severin | 126 |
12. | Călărași | 200 |
13. | Cluj | 753 |
14. | Constanța | 534 |
15. | Covasna | 328 |
16. | Dâmbovița | 885 |
17. | Dolj | 386 |
18. | Galați | 1.220 |
19. | Giurgiu | 283 |
20. | Gorj | 405 |
21. | Harghita | 372 |
22. | Hunedoara | 706 |
23. | Ialomița | 521 |
24. | Iași | 1.063 |
25. | Ilfov | 886 |
26. | Maramureș | 232 |
27. | Mehedinți | 256 |
28. | Mureș | 808 |
29. | Neamț | 1.000 |
30. | Olt | 365 |
31. | Prahova | 732 |
32. | Satu Mare | 82 |
33. | Sălaj | 121 |
34. | Sibiu | 696 |
35. | Suceava | 4.162 |
36. | Teleorman | 179 |
37. | Timiș | 585 |
38. | Tulcea | 201 |
39. | Vaslui | 226 |
40. | Vâlcea | 103 |
41. | Vrancea | 1.222 |
42. | Mun. București | 3.761 |
43. | – | 37 |
TOTAL | 32.079 |
Până astăzi, 1.871 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 10.07.2020 (10:00) – 11.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 24 decese (16 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Botoșani, Brașov, Buzău, Dolj, Galați, Maramureș, București, Olt, Prahova și Sibiu.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani.
23 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 698 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 239 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 838.953 de teste și au fost testate 493.858 de persoane.