INFOTRAFIC: SE CIRCULĂ ÎN CONDIȚII DE CEAȚĂ PE MAI MULTE ARTERE RUTIERE DIN ȚARĂ

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineață, se circulă în condiții de ceață pe multe artere rutiere din județele Botoșani, Galați, Neamț și Suceava, ce poate favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, Autostrada A2 București – Constanța, A3 București – Brașov, DN 1 Ploiești – Brașov, traficul se desfășoară pe un carosabil umed, cu precipitații locale sub formă de ploaie slabă.

La nivelul țării se circulă în general pe o suprafața umedă, cu precipitații sub formă de ploaie slabă, iar în zona montană a județelor Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara și Vâlcea, sunt semnalate condiții de lapoviță și ninsoare, acționându-se cu material antiderapant.

Recomandăm conducătorilor auto să circule cu mare prudență, cu viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, să evite efectuarea de manevre riscante, în condiții de vizibilitate diminuată, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea direcției, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor!

Măriți distanța de siguranță între autovehicule și folosiți cu precădere frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă rulați pe un carosabil umed sau alunecos, pentru a evita deraparea!

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.