Inspectorii SGA Bistrița-Năsăud, verificări la depozitul ilegal de deșeuri din Mărișelu! Măsurile impuse primăriei

Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa s-a autosesizat în urma informațiilor apărute în mass-media, vizând depozitarea ilegală a deșeurilor pe malul stâng al râului Șieu. 

 

Inspectorii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistrița-Năsăud s-au deplasat imediat la fața locului, în data de 16 septembrie 2020. La data controlului, depozitul de diverse deșeuri prezenta urme de incendiere.

„Reprezentanții comunei Mărișelu au declarat că nu au avut cunoștință de existența depozitului neconform. De altfel, zona este greu accesibilă, pe un drum agricol, printre culturi de porumb.

Inspectorii din cadrul instituției noastre au dispus Primăriei Marișelu ecologizarea perimetrului în regim de urgență, termenul impus fiind 18 septembrie. De asemenea, Primăria Mărișelu are obligația salubrizării permanente a cursurilor de apă.

Referitor la declarațiile publice ale domnului Cristian Țetcu, care preciza că acest depozit ar exista de mai mulți ani: “În toți acești ani, situația a fost adusă public la cunoștința instituțiilor abilitate și Primăriei Mărișelu, fără ca acestea să fi luat vreo măsură”, precizăm că la nivelul SGA Bistrița-Năsăud nu a mai fost depusă nicio sesizare în legatură cu această problematică.

Instituția noastră a fost sesizată de către domnul Marius Bălan, președintele Partidului Verde, doar în dimineața acestei zile, după ce inspectorii noștri realizaseră deja controlul, așa cum am menționat anterior”,  se arată într-un comunicat transmis de ABA Someș-Tisa.


Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.