Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a trimis un memoriu Ministerului Educației cu privire la situația elevilor și preșcolarilor din Suplai și Aluniș

Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud intervine în sprijinul părinților elevilor și preșcolarilor din satele Suplai și Aluniș, care refuză categoric să își mai trimită copiii la școală din cauză că aceștia ar trebui să facă naveta câțiva kilometri după ce au fost mutați în alte școli din comuna Zagra, fiindcă numărul posturilor didactice au fost reduse. Reprezentanții bistrițeni ai Guvernului în teritoriu au trimis Ministerului Educației un memoriu prin intermediul căruia se solicită suplimentarea numărului de norme didactice.

Având în vedere problema înregistrată în comuna Zagra, unde părinții copiilor din două sate au refuzat să lase preșcolarii și elevii să înceapă anul școlar în unități de învățământ din localități învecinate, subprefectul județului, Eugen Curteanu, împreună cu inspectorul școlar general, Mihai Mureșan, s-au deplasat ieri, 15 septembrie la fața locului, pentru a asculta în detaliu nemulțumirile oamenilor și pentru a proceda în consecință, prin identificarea unei soluții legale.
Mai exact, în momentul de față, 6 preșcolari și 10 elevi de ciclul primar din satul Aluniș ar trebui să facă naveta la Zagra și 29 de elevi de ciclul gimnazial din satul Suplai (11 – clasa a V-a, 8 – clasa a VI-a, 6 – clasa a VII-a și 4 – clasa a VIII-a) ar trebui să facă naveta la Poienile Zagrei.
Motivele invocate de părinți pentru refuzul navetei sunt multiple: existența infrastructurii școlare și a condițiilor decente în localitatea de domiciliu, faptul că mulți locuiesc în zone izolate și trebuie să parcurgă pe jos o distanță considerabilă până în locul în care pot fi preluați de microbuzul școlar – aspect problematic mai ales în condiții de iarnă – și, nu în ultimul rând, contextul pandemic„, transmite Instituția Prefectului într-un comunicat.
Analizând datele problemei, reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud au pregătit un memoriu către Ministerul Educației și Cercetării, prin intermediul căruia a fost expusă situația. Totodată, s-a propus aprobarea suplimentării numărului de posturi, în așa fel încât numărul de norme să permită reluarea activității în regim simultan, conform solicitărilor primite din partea părinților. Memoriul a fost comunicat deja reprezentanților ministerului în după-amiaza zilei de ieri, 15 septembrie.
ImagineImagine
Mai multe despre această situație, citiți AICI:

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.