Ionuț Simionca (PMP): Ori faceți guvern, ori mergeți acasă! Credeți că lumea e atât de naivă și de proastă să nu vadă incompetența voastră?

Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud și fost deputat, îi critică dur pe politicienii care susțin că se sacrifică să intre la guvernare, săgețile fiind îndreptate către conducerile PNL și USR. „Măi netrebnicilor, ori faceți guvern, ori mergeți acasă!”, le transmite fostul parlamentar, într-un mesaj pe Facebook.

 
 
„Când îi aud pe unii politicieni cum se văicăresc pe la televizoare că sunt dispuși să se sacrifice și să intre la guvernare, mă doare capul! Măi netrebnicilor , s-au sacrificat românii în ’89 să fim noi liberi și voi astăzi ne închideți și ne călcați drepturile și libertățile in picioare?
S-au sacrificat strămoșii noștri și au luptat pentru țara noastră, și-au dat viața, au facut România mare și voi o vindeți la bucată? Vă plângeți că voi vă sacrificați să intrați la guvernare, că, în sfârșit, o să trebuiască să munciți?
Nu vă este rușine? Credeți că lumea e atât de naivă și de proastă să nu vadă incompetența voastră?
Credeți că cei care v-au votat își doresc scuzele voastre mediocre? Să vadă cum voi veniți în fața noastră și ne spuneți că, Doamne, vă e greu și vă sacrificați? Ce, Doamne, sacrificați voi? Spuneți-ne, ce sacrificați? Faptul că ați primit niște voturi de la românii pe care i-ați păcălit și acum sacrificați acel avantaj câștigat pe nedrept? Nu vă este rușine? Treceți la treabă!”, este mesajul lui Ionuț Simionca.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.