Deputatul Ionuţ Simionca a criticat proiectul legislativ al ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, prin care acesta propune pedeapsa cu închisoarea pentru cei ce nu sunt la zi cu plata impozitelor.

„Eugen Teodorovici, joacă alba-neagra cu nervii românilor. La câteva zile după ce a depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect de lege care prevede pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 6 ani pentru cei care nu-şi plătesc impozitele, acesta a dat înapoi, anunţând că nu-şi mai susţine deocamdată propria iniţiativă legislativă”, este de părere deputatul.

Parlamentarul PMP a luat apărarea tuturor românilor cinstiţi, care se străduiesc să fie la zi cu plata taxelor şi impozitelor, oricât de dificil ar fi pentru ei.

Românii cinstiţi, angajaţi sau angajatori, îşi plătesc cu conştiinciozitate dările la stat, chiar dacă este evident că fondurile publice sunt prăduite de PSD. Şcolile şi spitalele arată ca acum 30 de ani, autostrăzi nu s-au construit, trenurile nu s-au modernizat, administraţia nu s-a digitalizat, birocraţia a crescut”, a spus acesta.

Ionuţ Simionca aduce în sprijinul celor spuse exemplul unei firme care a nu a avut datorii o perioadă mai îndelungată, dar care, la un moment dat, se confruntă cu întârzieri, în contrast cu clientela politică a PSD, care sunt întotdeauna protejaţi de cei aflaţi la guvernare: „Se poate întâmpla însă, de exemplu, ca o firmă ce funcţionează de peste 10 ani şi care şi-a plătit în toată această perioadă la timp taxele şi impozitele să întâmpine, la un moment dat, probleme cu banii şi să nu îşi poată achita contribuţiile în termen de 30 de zile. Ce vreţi să faceţi, stimaţi guvernanţi, vreţi să îl băgaţi pe acest antreprenor, care a întârziat plata impozitelor, la închisoare. În schimb, şmecherii care au fost încurajaţi de PSD să-şi facă un mod de viaţă din încălcarea legii, care au făcut averi pe seama impozitelor plătite de românii cinstiţi, îşi văd pe mai departe de treabă. Pentru aceştia au existat mereu amnistii fiscale, reeşalonări, ba chiar iniţiative legislative de relaxare a pedepselor aplicate celor care au furat de la stat?„.

Mesajul transmis de către deputatul Ionuţ Simionca guvernanţilor este ca aceştia să fie mai mult preocupaţi de lupta împotriva marii evaziuni şi de colectarea mai bună a sumelor pe care infractorii condamnaţi le datorează statului român.

Stimaţi colegi de la PSD, nu vreţi, în loc să îi ameninţaţi pe români cu închisoarea pentru întârzieri la plata impozitelor, să vă ocupaţi de combaterea marii evaziuni şi de recuperarea prejudiciilor de la infractorii care au adus pagube imense statului român? Această lege aberantă a lui Teodorovici trădează dezastrul fiscal – bugetar în care se găseşte România prăduită. Iată cum PSD îi strânge cu uşa, pentru a-i stoarce de impozite, pe oamenii românii cinstiţi pentru a-şi îmbogăţi clientela de partid.PSD – pentru protejaţii partidului mumă, pentru românii cinstiţi ciumă!”, a concluzionat parlamentarul bistriţean.