Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Victor Frenț, a convocat, vineri, o ședință cu mai mulți reprezentanți ai instituțiilor publice direct implicate în găsirea unor soluții la problemele ridicate de taximetriștii bistrițeni, care au organizat, joi, un protest în Piața Petru Rareș din municipiu.
La o zi după ce taximetriștii bistrițeni au organizat un protest în Piața Petru Rareș din municipiu, alăturându-se astfel acțiunilor demarate la nivel central, prefectul județului Bistrița-Năsăud a convocat o ședință pentru a găsi soluții în vederea rezolvării unor probleme cu care taximetriștii se confruntă în plan local. La ședință au fost convocați viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, comisar șef, Șugar Ion Marius – adjunct al șefului IPJ B-N și comisar șef de poliţie Buta Ciprian, șeful Serviciului Rutier, dar și șeful Poliției Locale Bistrița, Florin Frandeș.
În cadrul ședinței au fost discutate câteva problemele prezentate de taximetriștii bistrițeni. Printre acestea se numără cele privind existența unor autoturisme inscripționate ”Taxi”, dar care nu ar fi autorizate, existența unor șoferi fără atestate, dar și problemele privind sancțiunile aplicate taximetriștilor de către Poliția Locală Bistrița pentru pătrunderea pe străzi cu „Accesul interzis cu exceptia riveranilor”, un exemplu fiind strada Parcului din municipiu.
Autoritățile locale au încercat să găsească soluții la aceste probleme, afirmând că în ceea ce privește activitățile ilegale, oamenii legii organizează periodic controale în acest domeniu, numai în cel de-al doilea semestru al anului 2018 fiind aplicate aproape 150 de sancțiuni. În acest context, reprezentanții IPJ B-N au precizat că Poliția Rutieră acționează zilnic pentru combaterea fenomenului în zonele din județ, cunoscute ca fiind frecventate de transportatori ilegali de persoane, iar aceste acțiuni de verificare a legalității desfășurării transportului de persoane în regim de taxi, vor continua.
În ceea ce privește o altă problemă ridicată, cea privind sancțiunile aplicate de Poliția Locală Bistrița taximetriștilor, viceprimarul Cristian Niculae a propus ca Poliția Rutieră și Poliția Locală să-și exercite atribuțiile într-un mod care să nu afecteze riveranii care folosesc aceste servicii de transport.
FOTO: Instituiția Prefectului Bistrița-Năsăud