Președintele Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a spus luni, într-o scurtă declarație de presă, că nu se declară dezamăgit cu privire la rezultatul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale pentru că acest rezultat a fost unul ”aștepat”, precizând totodată că ”alegerea cu privire la candidat nu a fost cea mai fericită”. 

”Alegerea nostră nu a fost cea mai fericită și oamenii ne-au transmis mesajele mai mult decât clar. În mod concret, da, mă refer la candidat”, a spus Moldovan, care a completat că, în opinia sa, acest rezultat a fost un mesaj pentru candidat, întrucât mesajul pentru partid a fost dat la alegerile europarlamentare, când a fost un vot politic.

Sigur că are o anumită responsabilitate și PSD, nu este responsabil doar candidatul, dar toate eforturile pe care le-am făcut cu colegii noștri n-au fost încununate de succes, deci discuțiile cu oamenii au dus direct către candidat de cele mai multe ori”, a mai precizat Moldovan.

Liderul social democraților din Bistrița-Năsăud a completat că pentru luni a fost convocată o ședință a Biroului Executiv Județean, urmând ca marți să participe la ședința Comitetului Executiv Național al PSD. ”Am convocat ședința, vreau să îi ascult pe colegi și să văd ce mandat îmi dau pentru ședința de la București”, a adăugat președintele PSD Bistrița-Năsăud, care a vorbit și despre o posibilă demisie a sa: ”Demisia mea poate să apară oricând, am mai făcut-o, nu e nicio problemă, nu e un obiectiv în viața mea acela de a fi președinte al organizației județene. În urma unei analize pe care o voi face împreună cu colegii mei vom vedea dacă se impune un astfel de lucru și dacă este în beneficiul organizației, al județului. La momentele grele demisiile nu sunt cel mai fericit lucru. Am făcut asta în urmă cu cinci ani pentru că atunci aveam o dezamăgire cruntă, de atunci am mai învățat câte ceva și nu mă mai grăbesc să iau decizii la cald”.

Moldovan a mai adăugat că își dorește să continue în administrație, motiv pentru care intenționează să candidaze pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Totuși, în urma acestui rezultat, președintele PSD Bistrița-Năsăud consideră că un lucru este extrem de clar: ” PSD trebuie să se reformeze profund”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.