Mai bine de 8 ore au luptat pompierii cu flăcările pentru lichidarea unui incendiu (FOTO)

Intervenție dificilă a pompierilor din județul Bistrița-Năsăud. Un depozit de materiale textile din orașul Beclean a fost cuprins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un puternic incendiu. Pentru a îl lichida, pompierii au luptat mai bine de 8 ore cu flăcările. 

Incendiul a izbucnit la miezul nopții, la o magazie în care se aflau materiale textile situată pe strada Valea Viilor din orașul Beclean. La fața locului au fost direcționate mai multe autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Beclean a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus, intervenția a durat mai bine de 8 ore. ”Focul ardea mocnit, pe o suprafață de circa 400 mp plină de materiale combustibile (textile). Pentru gestionarea situației au fost direcționați un ofițer și 12 subofițeri cu 3 echipaje de intervenție dintre care două de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD”, a declarat Marius Rus.

Abia sâmbătă dimineața, în jurul orei 09:00, Garda de Intervenție Beclean a finalizat intervenția, reușind să stingă incendiul.

Pompierii urmează să stabilească și cauza probabilă care a dus la producerea incendiului. Din acest punct de vedere, se efectuează cercetări.

FOTO: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.