Marșul Învierii, pe străzile municipiului Bistrița (FOTO)

 

O nouă ediție a deja tradiționalului marș al Învierii s-a desfășurat sâmbătă, pentru cea de-a 12-a oară la Bistrița, evenimentul bucurându-se de o prezență numeroasă. 

Marșul s-a desfășurat pe traseul Kaufland – Bulevardul Independenţei – Strada Gării – Bulevardul Decebal – Strada Crinilor – Piaţa Petru Rareş – pietonalul Liviu Rebreanu.

Alături de bistrițeni, la marș au fost prezenți mai mulți reprezentanți ai instituțiilor publice din județ, printre cei care au ales să se alăture procesiunii numărându-se și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, primarul Ovidiu Crețu și viceprimarul Cristian Niculae, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan și ministrul Ioan Deneș și deputatul Doina Pană.

După ce au parcurs traseul stabilit, pe pietonalul Liviu Rebreanu, oficialitățile locale s-au adresat celor prezenți, transmițându-le tuturor ”Sărbători luminate!”.

De 12 ani particip cu bucurie la Marșul Învierii, eveniment organizat înainte cu o zi de celebrarea Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos. În fiecare clipă, dar mai ales acum în preajma sărbătorilor pascale, merită să încercăm să fim mai buni unii cu alții. Astfel lumea întreagă va fi mai frumoasă și umanitatea va dobândi speranță pentru viitor! Sărbători binecuvântate, în liniște și pace alături de familie și cei dragi vă doresc!”, a transmis președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

La Marșul Învierii, credincioșii au purtat pancarte pe care erau inscripționate mesaje menite să marcheze importanța Învierii, iar corurile au cântat cântece de slavă.

FOTO: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.