Materialele electorale și buletinele de vot necesare pentru alegerile prezidențiale au fost distribuite către secțiile de votare din județul Bistrița-Năsăud de către delegați ai Instituției Prefectului însoțiți de pază înarmată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. 

Potrivit Instituției Prefectului județului Bistrița-Năsăud, materialele electorale și buletinele de vot necesare scrutinului din 10 noiembrie au fost predate primăriilor din fiecare unitate administrativ-teritorială, iar de aici acestea au fost preluate de președinții secțiilor de votare.

În județul Bistrița-Năsăud sunt organizate 313 secții de votare, dintre care 83 în mediul urban și 230 în mediul rural. Pentru cele 313 secții de votare au fost distribuite un număr de 288750 buletine de vot.

Pentru buna desfăşurare a procesului electoral, peste 600 de poliţişti, jandarmi și pompieri vor fi angrenaţi în misiuni de pază a celor 313 secţii de votare constituite în județul Bistrița-Năsăud. Alți 230 de poliţişti și jandarmi se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale.  Astfel, în total, la nivel județean peste 800 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne se vor afla la datorie în ziua în care se vor desfășura alegerile prezidențiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.