Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, a lansat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, un avertisment către viitorul Guvern: ”Să nu îndrăznească nimeni să oprească investițiile!”.

Vicepremierul Daniel Suciu, originar din Bistrița-Năsăud, a vorbit, într-o conferință de presă, despre investițiile realizate cu fonduri guvernamentale în județul său natal, făcând practic un bilanț al proiectelor aprobate în decursul celor aproape 8 luni de când ocupă poziția de ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

”Săptămâna viitoare voi avea opt luni fix de mandat la Ministerul Dezvoltării Regionale și pentru județul meu mi-am propus niște lucruri foarte importante. Iată, pe scurt, ce mi-am propus și ce am realizat”, a declarat ministrul Daniel Suciu, la Bistrița.

Vicepremierul s-a arătat mulțumit de două investiții realizate în beneficiul municipiului Bistrița. ”Mi-am dorit să ajungem această zi în care vom semna contractul pentru Complexul Sportiv din Unirea și mă bucur că astăzi se întâmplă acest lucru. Discutăm despre una dintre cele mai frumoase săli polivalente din România, cu o valoare de 84 milioane lei. De asemenea, după foarte mulți ani în care alții doar au vorbit și au vorbit degeaba despre Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, vă anunț că în data de 16 octombrie s-a închis licitația pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea CNLR, iar începând cu data de 16 în trei săptămâni vom avea desemnat câștigătorul și pentru această investiție. Discutăm de alte 54 milioane lei”, a mai adăugat Daniel Suciu.

Vicepremierul a vorbit și despre alte două investiții importante pentru orașul Sângeorz-Băi. ”Mi-am asumat ca alt simbol al învățământului bistrițean, și anume Liceul Teoretic ”Solomon Haliță” din orașul Sângeorz-Băi, să aibă același parcurs ca și CNLR. Pentru că nu am găsit nicio documentație, niciun studiu, tot împreună cu colegii mei de la Compania Națională de Investiții am făcut licitația pentru toate studiile, iar într-o lună și jumătate câștigătorul este obligat să ne prezinte toate studiile de prefezabilitate și fezabilitate, astfel încât în termen foarte scurt să scoatem la licitație și modernizarea și reabilitarea liceului din Sângeorz-Băi. În plus, până în 4 noiembrie se depun oferte pentru baza sportivă din Sângeorz-Băi, o investiție în jur de 2 milioane de euro, aproximativ 10 milioane de lei, care așa cum am anunțat mi-aș dori foarte mult să poarte numele marelui nostru fotbalist Gabi Balint”, a completat ministrul.

Totodată, ministrul Daniel Suciu a vorbit și despre o altă investiție din orașul Năsăud. ”Penrtu comlexul din Năsăud, în 22 octombrie în comitetul tehnico-economic de la minister vom reaviza indicatorii tehnico-economici și sper că într-o viitoare ședință de guvern la care voi putea putea participa să pot introduce pe ordinea de zi și acest obiectiv de investiții”, a mai precizat sursa citată.

Vicepremierul Daniel Suciu a lansat și un avertisment viitorului guvern, acela de a nu opri niciuna dintre aceste investiții.

”Pot să spun cu mâna pe inimă că mi-am făcut datoria față de locuitorii județului Bistrița-Năsăud. Stau cu capul sus și pot să privesc pe absolut oricine pentru că această echipă a livrat rezultate pentru lucruri lăsate în paragină și obiective de care nimeni nu s-a interesat. Voi urmări cu foarte mare atenție aceste obiective de investiții pentru că noi le lăsăm în acest stadiu. Și lansez un avertisment public: să nu îndrăznească nimeni să oprească nici măcar una din aceste investiții”, a încheiat Daniel Suciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.