O parte dintre angajații din sistemul bugetar din România vor avea parte de o nouă minivacanță, la mijlocul lunii august.

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 31 iulie, ca ziua de 16 august să fie zi liberă pentru unii dintre angajații din sectorul public.

Cum 15 august, când se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, cade într-o zi de joi și este sărbătoare legală în care angajații de la stat nu lucrează, Guvernul s-a gândit să facă punte de legătură cu sfârșitul de săptămână și să declare și ziua de 16 august drept zi liberă, astfel încât angajații să se poată bucura de o minivacanță de patru zile.

Potrivit Guvernului, recuperarea zilei libere din 16 august se face prin prelungirea timpilor de lucru până la finalul lunii august.

Nu vor beneficia de zi liberă angajaţii care trebuie să asigure permanenţa şi magistraţii care au termene în procese în data respectivă.

Până la finalul acestui an angajații din sectorul public vor mai beneficia de câteva zilele libere, astfel:

  • 30 noiembrie — Sfântul Andrei – sâmbătă;
  • 1 decembrie — Ziua Naţională a României – duminică;
  • 25 decembrie – Crăciunul – miercuri;
  • 26 decembrie — Crăciunul – joi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.