Miron Mitrea: „Nu va fi foamete în România, ci o creștere spectaculoasă a costului vieții”

Analistul consideră că, Europa în general și România în special, nu se vor confrunta cu foamete, ci, mai degrabă cu o majorare consistentă a costului vieții.

„Organizația Națiunilor Unite se ocupă mai mult de zonele cu probleme, iar de zone mai bogate se ocupă doar la evenimente speciale, cum este conflictul din Ucraina. Când vorbește de foamete, ONU se referă la Africa și zone din Asia. Foamete înseamnă lipsa alimentelor. Nu va fi cazul, în România, dar prețurile vor crește. Este ciudat că prețurile agricole încă sunt mici în România, deși există criza alimentară din cauza războiului din Ucraina. În 2023 nu va fi foamete în România. Atâta timp cât nu vom fi în război, nu va fi foamete. Totuși, nimic nu va mai fi la fel după ce se vor termina aceste crize. Și seceta este periculoasă, atunci când vorbim de mâncare. De pe coasta Atlanticului și până în România, producția agricolă în Europa arată bine. Va trebui să ne adaptăm la un altfel de viață.

Cel mai grav ar fi ca războiul din Ucraina să se mute și în România, dar sunt slabe șanse. Altfel, va fi o creștere a costului vieții spectaculoasă. Ne vom schimba total modul de viață. Va fi greu pentru cei născuți după anii 2000, în special cei care nu au fost deranjați de nimic. Va fi multă treabă pe la psihiatrie, nu vor mai ști să trăiscă cu mai puțin. Românii sunt învățați cu restricții”, a declarat Miron Mitrea în emisiunea „Culisele Puterii”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.