Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud anunță că misiunea de distrugerea a celor trei bombe de aviație găsite pe raza localității Coldău s-a încheiat cu succes, în condiții de siguranță.

După ce bombele de aviatie au fost scoase din pământ, acestea au fost încărcate și transportate în apropiere, unde a fost identificată o zonă sigură în care pot fi distruse în condiții de siguranță.

Potrivit col. Ștefan Ușurelu din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a fost aleasă metoda de distrugere a acestor bombe pe raza localității Braniștea, în apropierea zonei în care au fost descoperite.

După ce au fost așezate în locul în care s-a stabilit că vor fi distruse, pirotehniștii au trecut la detonarea elementelor de muniție.

Cele trei bombe, de câte 50 de kg fiecare, au fost descoperite în timpul executării unor lucrări la piciorul unui pod de cale ferată, peste râul Someșul Mare. Toate aceste lucrări au fost sistate, fiind solicitat sprijin de specialitate prin numărul unic de urgență 112.

Pentru siguranta participantilor la traficul feroviar, în momentul în care bombele de aviație au fost ridicate de către specialiștii pirotehnisti, circulația feroviară a fost oprită temporar, iar trenurile aflate în circulaţie au staţionat în gările adiacente.

Echipaje de jandarmi și politie de la nivelul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, respectiv Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud au asigurat măsurile specifice de izolare a zonei și de protecție a populației.

Despre acest subiect, Realitatea de Bistrița a mai scris AICI.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.