Mobilizare în forță la Parada Militară din Capitală – Peste 1.500 de militari defilează astăzi la Arcul de Triumf

Cu ocazia ceremoniilor de 1 Decembrie, sute de militari vor defila în marile orașe ale țării. Mii de soldați, generali și specialiști ai Ministerului Apărării Naționale vor umple marile bulevarde din Capitală și Alba Iulia, acolo unde s-a realizat Marea Unire.

Alături de reprezentanții Armatei Române, vor defila și efectivele Ministerului de Interne, ofițerii SRI și STS. De la ora 11, peste 1.500 de cadre militare cu 120 de vehicule de luptă vor trece pe la Arcul de Triumf din Capitală. Pe lângă vestitul bulevard, alte ceremonii importante vor mai fi și în Parcul Carol, la Mormântul Ostașului Necunoscut.

Pe cer vor fi văzute peste 40 de aeronave care vor face un spectacol de Ziua Națională. Alți 150 de militari străini se vor alătura paradei militare din țara noastră. 

Ceremonia va fi deschisă cu intonarea Imnului Național al României concomitent cu executarea a 21 de salve de tun. Președintele României, Klaus Iohannis, va depune apoi o coroană de flori în memoria eroilor care au căzut pe câmpul de luptă pentru ca neamul românesc să fie astăzi reîntregit. Cei prezenți la paradă vor ține ulterior un moment de reculegere pentru eroii României.

După terminarea ceremoniei oficiale, românii pot vizita expoziția tehnică militară din zona Arcului de Triumf.

Începând cu ora 09:00 va avea loc o ceremonie militară și religioasă, se vor depune coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I. De la ora 19:00, militarii din Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torțe pe traseul: Palatul Cercului Militar Național- Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii. 

Românii prezenți la parada de 1 decembrie vor putea admira evoluția aviației militare, unde vor fi prezente o formație de aeronave C-27J Spartan din dotarea Bazei 90 Transport Aerian Otopeni, un avion C-130 Hercules care va zbura însoțit de aparate IAR-99 Standard, o celulă de aeronave IAR-99 Șoim, dar și aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, din înzestrarea Bazei 86 Aeriene. 

Piloții NATO transferați în România vor apărea de Ziua Națională la bordul unor aeronave F-18 Hornet, din Spania, CF-188 Hornet, din Canada, și Eurofighter Typhoon, ce aparțin Forțelor Aeriene Italiene. 

Primii militari care vor deschide parada terestră condusă de generalul Corneliu Postu vor fi cei Divizia 2 Infanterie Getica și luptătorii de elită din detaşamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale.

În Piața Arcului de Triumf vor intra apoi cei din detașamentul Brigăzii de Informații Militare, construită în anul 2010 și compusă din structuri din domeniile HUMINT, IMINT și război electronic. Misiunea acestora este de a ajuta cu sprijinul de informații a factorilor de decizie până la nivel strategic. Militarii din Brigada de Informații Militare au participat începând cu 2001 la misiuni din teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest. În unele situații informațiile erau obținute prin misiuni acoperite printre localnicii din teatrele de operații.

Va intra apoi detașamentul Brigăzii Multinaționale de Sud-Est care are în componența sa reprezentanți ai contingentelor din Polonia, Portugalia și Republica Macedonia de Nord, care sunt dislocate în România. 

Grupul de luptă NATO din România, care are baza la Cincu, va intra apoi la defilare. Militari francezi, belgieni, olandezi și din Republica Moldova vor fi prezenți la parada de 1 decembrie. 

Militarii Diviziei 101 Aeropurtate a SUA reprezintă unul dintre momentele de atracție al paradei de 1 decembrie. Fac parte din una dintre cele mai mari unități militare americane din lume și luptă sub denumirea „Screaming Eagles”.

Următorul moment este cel al defilării detașamentului Forțelor Terestre Române, format din militari din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, formațiunea Forțelor Terestre Române și un bloc de 60 de militari din cadrul Forțelor Navale Române. Vor defila alături de ei și formațiuni ale Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Jandarmerie și Pompieri), SRI, STS sau Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Elicoptere precum IAR-330 Puma ale MApN, Chinook și AH-64 Apache ale US Army, SA 365N Dauphin ale SRI și EC-135 ale MAI vor fi deasupra Pieței Arcului de Triumf.

Cei prezenți la parada de 1 decembrie vor putea admira tehnică militară specială HUMVEE-urile, model M 1165 cu turelă și vehiculele de luptă Toyota, modificate ce aparțin Forțelor Speciale, dronele Scan Eagle ale Batalionului IMINT, vehiculele blindate URO VAMTAC, blindatele PIRANHA V, sisteme de rachete HIMARS cunoscute în Ucraina, blindate MLI-84M Jderul, tancuri TR-85 M1 Bizonul și lansatoare de rachete LAROM. 

Nu vor lipsi nici blindatele francezilor de la Regimentul 152 Infanterie „Diavolii Roșii”, blindatele ROSOMAK ale Poloniei, vehiculele de luptă PANDUR ale Portugaliei și nici blindatele și obuzierele Diviziei 101 Aeroportuare din SUA.

Vor mai fi prezentate publicului și sistemele de rachete sol-aer, cu bătaie mare Patriot, rachetele HAWK și sisteme de transmisiuni și autospeciale ale Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații și Serviciului de Telecomunicații Speciale.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.