O NOUĂ EDIŢIE A TITLURILOR DE STAT TEZAUR, ÎN PERIOADA 10 FEBRUARIE – 6 MARTIE

O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur a fost lansată luni, 10 februarie, urmând să se desfășoare până la data de 6 martie, potrivit Ministerului de Finanțe.

Titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, au dobânzi anuale de 6,95%, 7,65% şi, respectiv, 7,95%. Valoarea nominală a acestora este de un leu.

Condiții pentru cumpărarea titlurilor de stat Tezaur

Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 10 februarie – 6 martie 2025 online, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

Operaţiunile ce pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar.

Titlurile pot fi cumpărate între 10 februarie şi 7 martie 2025 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, respectiv între 10 februarie şi 6 martie în mediul urban şi 10 februarie şi 5 martie în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.

Titlurile de stat Tezaur sunt transferabile

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele prevăzute în prospectul de emisiune

Totodată, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans, potrivit Agerpres.

În plus, un investitor are libertatea de a face una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi folosite pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Conform Ministerului Finanțelor, prima ediţie Tezaur din 2025, desfăşurată în perioada 13 ianuarie – 7 februarie, a marcat un record istoric, cu 5 miliarde de lei investite de către români.

Ministerul Finanțelor a precizat că în perioada 7 – 14 februarie este în derulare şi prima ediţie a Programului Fidelis din 2025, cu beneficii suplimentare pentru donatorii de sânge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.