O nouă etapă „Salvator din pasiune”, organizată de ISU Bistrița-Năsăud

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să își desfășoare activitatea în calitate de voluntar, în cadrul acestei instituții.

 

 

Aflată la cea de-a patra etapă, Campania ,,Salvator din pasiune” își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în diseminarea, respectiv aplicarea informațiilor acumulate la nivelul comunităților. Activitatea voluntarilor este cât se poate de importantă, iar pregătirea acestora se realizează în mod etapizat, prin parcurgerea unor ședințe de pregătire teoretice și practice cu specialiști din cadrul inspectoratului„, precizează reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud, într-un comunicat.

Pentru a se putea înscrie în Programul de voluntariat “Salvator din pasiune”, candidații trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani, să fie apt din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție și să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul serviciilor inspectoratelor pentru situații de urgență

În cadrul activității de recrutare şi înscriere, candidatul trebuie să prezinte un dosar care să cuprindă următoarele documente: cerere de înscriere; certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani); copie după actul de identitate; aviz psihologic, cu mențiunea ,,apt pentru activitatea de voluntariat în cadrul IGSU”; act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare – nu există un minim de studii de care persoana care dorește să acceadă la programul de voluntariat trebuie să dispună; adeverință medicală cu mențiunea „apt pentru efort fizic” (nu este necesară obținerea unei adeverințe de la un medic de medicina muncii, dar aceasta poate fi acceptată; acordul scris al părinților/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Calendarul de recrutare:

  • 01-17.10.2018 – depunerea dosarelor de către solicitanți, de luni până vineri, în intervalul orar 0900-1500 , la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud (adresa: Str. Sigmirului, nr.16, Bistrița);
  • 18-19.10.2018 – verificarea dosarelor și avizarea acestora;
  • 24-26.10.2018 – semnarea contractelor de voluntariat, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud (adresa: Str. Sigmirului, nr.16, Bistrița);
  • 10.2018 – organizarea programului de pregătire.

Candidații admiși vor fi informați telefonic pentru a se prezenta în vederea semnării contractelor și furnizarea informațiilor necesare următoarelor activități.

Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon: 0758226174 (locotenent colonel Spînu Grigore – responsabil de proiect), zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 0900 – 1500.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.