Percheziții DIICOT în Bistrița-Năsăud! Trei bistrițeni, suspectați de trafic de minori, duși la audieri

Trei persoane din Bistrița-Năsăud au fost duse la audieri de către procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud, după ce oamenii legii au efectuat percheziții la locuințele acestora. Cele trei persoane sunt suspectate de trafic de minori.

 

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa-Năsăud au efectuat, miercuri, trei percheziții domiciliare pe raza județului, la locuințele a trei suspecți, cercetaţi pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de minori.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în perioada 2016 – 2019, o tânără de 20 de ani, din Sigmir, şi un bărbat de 63 de ani, din localitatea Chiochiș ar fi recrutat o minoră, pe care ar fi găzduit-o şi ar fi determinat-o să practice prostituţia. De asemenea, un tânăr de 22 de ani, din Viișoara, ar fi recrutat, în cursul anului 2018, o minoră, ar fi găzduit-o și determinat-o să practice prostituția.

„În perioada martie 2016– februarie 2019, suspecta M.M.L. (la acea dată în vârstă de 17 ani) a găzduit şi adăpostit o minoră în vârstă de 14 ani, la locuința sa, în vederea exploatării sexuale a acesteia prin obligarea la practicarea prostituției și realizarea de venituri din această activitate.
În primăvara anului 2017, timp de circa două luni de zile, suspectul B.C., în vârstă de 63 de ani, a transportat-o şi a găzduit-o pe minoră în locuinţa sa, unde a exploatat-o sexual, întreţinând relaţii sexuale cu aceasta.
În perioada aprilie 2018 – 5 februarie 2019, în baza aceleiași rezoluții infracționale, suspectul M.I.M. găzduit şi adăpostit o minoră, în vârstă de 12 ani, la locuința sa în vederea exploatării sexuale a acesteia. Astfel, suspectul a transportat-o în mod repetat pe minoră (aproape zilnic, indiferent de condițiile meteorologice), pe șoseaua de centură a municipiului Bistrița, unde a fost obligată să întrețină relații sexuale cu diferite persoane de sex masculin, contracost, sumele de bani obținute fiind însușite de către suspect. Totodată, în aceeași perioadă, suspectul a întreținut relații sexuale cu persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani”, precizează procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud..

Cei trei suspecți au fost conduși la sediul DIICOT Bistriţa – Năsăud pe baza mandatelor de aducere, pentru a fi audiați, urmând ca procurorii să dispună măsurile legale cu privire la aceștia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.