Peste 100 de blocuri de locuințe din municipiul Bistrița au fost reabilitate termic în ultimii ani, anunță reprezentanții Primăriei Bistrița, iar lucrările de acest fel contină și în prezent. 

Primăria municipiului Bistrița anunță că în această perioadă continuă lucrările în cadrul proiectelor finanțate cu fonduri europene care prevăd reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din oraș.

Potrivit viceprimarului Cristian Niculae, ”Bistrița este campioană în acest sens, numărul blocurilor reabilitate până acum ajungând la 115, cu un total de 6.250 de apartamente”.

La această oră, procedura de licitație publică pentru găsirea unor constructori care să efectueaze astfel de lucrări la încă 24 de blocuri cu 980 de apartamente este în plină desfășurare.

”Anul viitor vom avea finalizate 139 de blocuri cu un număr total de aproximativ 7.200 de apartamente reabilitate termic”, a mai adăugat viceprimarul Cristian Niculae, care a efectuat o vizită pe șantierele deschise pentru astfel de lucrări din oraș. ”Am verificat câteva șantiere în lucru pe străzile General Eremia Grigorescu, Aleea Spătarului, Vasile Lupu și Aleea Plopilor, am discutat cu constructorii și le-am cerut să facă lucrări de calitate și să mențină în permanență curățenia în zona șantierelor. Pe strada Rodnei am întâlnit locatari mulțumiți, ce au trecut deja peste o iarnă cu blocul reabilitat termic și mi-au mărturisit că au făcut economie la factura de gaz cu peste 100 de lei pe lună”, a mai completat Niculae.

 

Autoritățile locale spun că anvelopare termică a blocurilor are o serie de avantaje. Printre cele mai importante se numără și cele privind scăderea costurilor cu încălzirea locuințelor, cu procente curpinse între 30 și 35 la sută. Totodată, prin anveloparea termică a blocurilor se urmărește reducerea emisiilor de carbon și implicit a poluării atmosferice prin folosirea unei cantități mai mici de combustibil pentru încălzirea locuințelor. De asemenea, un alt aspect de care autoritățile au ținut cont în momentul în care au solicitat fonduri pentru astfel de lucrări este acela că prin zugrăvirea fațadelor blocurilor, orașul primește o altă înfățișare.

Aceste proiecte sunt realizate cu ajutorul fonduri europene, dar și din bugetului municipiului Bistrița, care a cofinanțat aceste proiecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.