Peste 5.000 de petarde și artificii, confiscate de jandarmii bistrițeni dintr-un singur magazin

Jandarmii bistrițeni au depistat peste 5.000 de articole pirotehnice scoase la vânzare de către o societate comercială fără a deține și avizele necesare.

 

Un magazin din localitatea bistrițeană Prundu-Bârgăului care efectua acte de comerț cu materiale pirotehnice de mai multe tipuri, avea scoase la vânzare și articole din categoriile F1 și F2 – pentru comercializarea cărora este nevoie de avize din partea Poliției, respectiv a Inspectoratului Teritorial de Muncă. La vânzare erau scoase peste 5.000 de astfel de articole pirotehnice.

„Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele administratorului societății, actele de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, conform Legii nr. 126 din 1995 republicată, privind regimul materiilor explozive”, a transmis Georgeta Cășvan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bistrița-Năsăud.

Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării și împreună cu actele de sesizare vor fi predate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.

 

Imagine

 

Imagine

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.