Peste 60 de amenzi în Bistrița-Năsăud pentru nepurtarea măștii de protecție sau nerespectarea restricțiilor de circulație! Ce a pățit o femeie care nu a respectat carantina

În exercitarea atribuțiilor de serviciu polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au desfășurat activități de verificare a persoanelor izolate și carantinate de pe raza comunei Budacu de Jos,  stabilind faptul că o femeie de 39 de ani a părăsit locația unde a fost carantinată, din comuna Budacu de Jos, fără a intra în contact direct cu alte persoane. Totodată, alte 61 de persoane au fost amendate de forțele de ordine din Bistrița-Năsăud pentru nepurtarea măștii de protecție sau nerespectarea restricțiilor de circulație impuse după ora 23.00.

 

Totodată, la data de 18 ianuarie, la nivel județean, un total de 144 de polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, alături de polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție impuse prin Legea 55/2020. Totodată, în același context au participat, în sistem integrat, 55 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.  în cadrul unui număr de 13 acțiuni punctuale organizate în tot județul.

Au fost verificate aproape 1.500 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor. Totodată, reprezentanţii agenților economici au fost instruiți cu privire la respectarea obligațiilor impuse, precum și a normelor destinate prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus și în special cu privire la dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse și a instituirii unor măsuri pentru evitarea aglomerării de persoane în spațiile comerciale fiind verificate 83 societăți comerciale.

De asemenea, au fost oprite pentru control 88 autovehicule, iar conducătorilor auto li s-au reamintit principalele restricții și obligații prevăzute de Legea 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Pentru neregulile constatate în ultimele 24 ore, polițiștii din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală au aplicat 62 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.500 de lei. Din totalul acestora, 42 sancțiuni, în valoarea de 3.500 de lei au fost aplicate pentru nepurtarea măștii sanitare de protecție și 19 sancțiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00-05.00. Totodată, femeia care a părăsit locația în care era carantinată în localitatea Budacu de Jos, a fost amendată cu 1.000 lei.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.