PMP Bistrița-Năsăud, deschis la negocieri! Prima opțiune, liberalii. Ce condiții impune Ionuț Simionca

PMP Bistrița-Năsăud este deschis pentru negocieri în vederea formării de majorități în consiliile locale și cel județean, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă liderul organizației județene, Ionuț Simionca. Prima opțiune este PNL, însă Simionca nu exclude nicio variantă. Condițiile impuse liberalilor sunt dure și vizează în special funcțiile de viceprimari, dar și pe cea de vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

 

 

Ionuț Simionca susține că, pentru susţinerea proiectelor şi a intereselor alegătorilor, PMP este dispus să formeze majorităţi la nivelul consiliilor locale, al consiliului municipal şi, mai ales, al Consiliului Judeţean. 

”Cred că votul de încredere pe care l-am primit din partea bistrițenilor ne obligă să ne implicăm în mod activ în formarea majorităților, pentru a putea reprezenta interesele cetățenilor și a le pune pe primul loc, dar și pentru a ne asigura că nu există niciun fel de derapaj din partea partidelor tradiționale. (…) Modul real în care putem să punem în practică proiectele despre care am vorbit în campanie este să ne implicăm direct în formarea de majorități la nivel municipal, comunal și județean. Pentru a putea lupta pentru bistrițeni, noi nu putem sta deoparte, ci trebuie să fim implicați în mod direct în procesul decizional, trebuie să fim parte din majoritățile făcute și mai ales din majoritatea făcută la Consiliului Județean”, a declarat Ionuț Simionca.

Președintele PMP Bistrița-Năsăud a precizat totodată că, prima opțiune a a formațiunii pe care o conduce în formarea unor majorități este PNL, însă condițiile impuse sunt dure.

”Am avut o primă discuţie cu PNL şi ei sunt prima opţiune. Sper să reuşesc şi să ajungem la un consens politic. Şi în Parlament, şi la nivel local, totdeauna am fost vertical, corect, care am cerut lucruri de bun simţ, nu pentru mine, ci pentru cetăţeni. Am pus pe primul loc interesele bistriţenilor. Cererile echipei mele către PNL sunt următoarele: deblocarea în Parlament şi votarea Legii Autostrada Nordului, care include şoseaua de centură a municipiului Bistriţa; vicepreşedinte la Consiliul Judeţean, astfel încât să putem pune în practică proiectele PMP la nivel judeţean; viceprimar în municipiul Bistriţa, astfel încât să punem în practică proiectele PMP la nivel local – rezolvarea problemelor de apă-canal, asfaltarea drumurilor, tot ce înseamnă infrastructură la nivel municipal, colecatre deșeuri, rezolvarea problemelor creşelor şi grădiniţelor. Priorităţile din campanie nu au dispărut pentru PMP şi pentru consilierii care ne vor reprezenta. La fel, extinderea reţelei de transport în comun, voi milita pentru implementarea trenului urban, pentru parcările semiîngropate, pentru renovarea şcolilor, digitalizare, zona de promenadă, toate proiectele din campanie. Pe lista cererilor noastre se regăsește funcția de viceprimar al orașului Beclean și un număr de 21 de viceprimari la nivel județean, în 21 de comune”, a spus Simionca.

Acesta a subliniat  că deși PNL este prima opțiune în formarea unor majorități, nu exclude nici alte variante.

”Nu este exclusă niciun fel de opţiune. Prima opţiune este PNL și le-am cerut câteva lucruri. Asta e ce cerem, vedem ce se întâmplă pe parcurs, dar nu este exclusă nicio variantă pentru că oamenii trebuie reprezentaţi. (…) Pentru noi primează interesul cetăţeanului. (…) Noi facem majorităţi şi vom susţine proiecte, nu partide politice. Mesajul meu vreau să fie clar: eu voi lupta pentru cetăţeni, nu pentru politicieni. Cei care trebuie să audă mesajul acesta să-l și înţeleagă”, a mai precizat liderul PMP Bistrița-Năsăud.

La nivelul Consiliului Local Bistrița, PMP va fi reprezentat de 3 consilieri: Silvia Galben, Ștefania Stere și Oana Săcălean. În schimb, în Consiliul Județean încă nu s-a stabilit care vor fi consilierii PMP, o decizie în acest sens urmând să fie luată în perioada următoare. Totodată, Ionuț Simionca a declarat că nu exclude opțiunea de a renunța la mandatul său de deputat. Acesta este primul pe lista de consilieri județeni ai PMP, astfel că ar avea șanse să obțină un mandat de vicepreședinte.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.