Politicienii și candidații liberali au fost la vot! Mesajele lor

Alegerile locale pentru desemnarea primarilor, președinților de consilii județene și a membrilor în consiliile locale și județene sunt în plină desfășurare. Trei dintre liderii liberali au trecut deja pe la urne și îi îndeamnă pe bistrițeni să își exercite acest drept. 

 

Ioan Turc: „Astăzi am votat pentru a aduce în Primăria municipiului Bistrița omenia, bunul simț, competența și cultul muncii. Am votat pentru a pune capăt oricăror forme de corupție, iar Bistrița să intre în clubul orașelor civilizate din Ardeal. Am votat pentru bistrițeni… Iar ploaia înseamnă belșug!”.

 

Imagine

Robert Sighiartău, secretarul general al PNL a votat și el acasă, în Bistrița: „Am votat pentru schimbare, am votat pentru un model de administraţie european, bazat pe dezvoltare, pe investiţii, pe creşterea calităţii vieţii. Am votat pentru ca şi judeţul Bistriţa-Năsăud şi municipiul Bistriţa să intre în acest tren al dezvoltării în care se află deja alte judeţe din Ardeal şi alte municipii reşedinţă de judeţ. Am votat şi pentru un parteneriat solid al administraţiilor locale şi judeţene cu Guvernul României”.
Imagine
 
 
 
Stelian Dolha, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: „Am votat pentru schimbare, am votat pentru ca acest județ al nostru, Bistrita -Năsăud să primească o șansă să se dezvolte și să asigure o prosperitate reală locuitorilor săi, nu una imaginară, fabricată de un aparat de propagandă, cu drone, cu panglici, cu secretare și cu fotografi.
Am votat pentru că merităm să trăim o viață bună, merităm să trăim visul românesc la noi acasa și nu să fim mințiți că trăim bine.
Am votat pentru că avem nevoie după 8 ani de o resetare în Bistrita-Năsăud, și după 12 ani în Bstrita și de o aliniere a acestui județ la o linie de dezvoltare liberală în Transilvania. Vă îndemn pe toți să mergeți la vot!”.
Imagine
 
 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.