Polițiștii bistrițeni, la datorie pentru o minivacanță în siguranță

Pentru acest sfârșit de săptămână, în contextul Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, au fost dispuse măsuri suplimentare menite să asigure un climat de ordine și siguranță publică, în județul Bistrița-Năsăud. Astfel, în localitățile și zonele turistice, precum și în proximitatea locașurilor de cult vor fi suplimentate efectivele de polițiști care acționează pentru prevenirea faptelor antisociale asigurându-se totodată, intervenția promptă la evenimente.

 

Dispozitivele de ordine publică vor acționa în zonele în care este preconizată prezența unui număr mare de persoane, în vederea prevenirii infracțiunilor cu violență și contra patrimoniului.

De asemenea, în perioada menționată, Poliția Rutieră monitorizează căile de acces ce converg spre lăcaşurile de cult şi staţiunile turistice, pe principalele drumuri naţionale 17, 17C, 17D și 15A, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens. Acțiunile vizează combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi blocajelor rutiere, dirijarea, fluidizarea şi controlul circulaţiei rutiere şi pietonale. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi autospeciale dotate cu aparate radar.

Pentru a vă bucura de un sfârșit de săptămână fără evenimente nedorite, poliţiştii vă recomandă:

                           

  • În zonele aglomerate din pieţe, gări, autogări, magazine, lăcaşe de cult fiţi foarte atenţi cu banii şi obiectele personale!
  • Nu purtaţi portofelul în buzunarele exterioare ale hainelor, în sacoşă sau la vedere!
  • Nu păstraţi în acelaşi loc banii, actele personale şi cheile apartamentului!
  • În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment!

 

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

 

Recomandări pentru conducătorii auto:

 

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

 

Având în vedere că localitatea Colibița reprezintă o zonă turistică și se preconizează prezența unui flux mare de persoane care se deplasează cu autovehicule, în perioada menționată, recomandăm conducătorilor auto să respecte semnificația indicatoarelor rutiere care interzic oprirea/staționarea pe porțiunile de drum îngustat, astfel încât circulația să se poată desfășura în ambele sensuri, cu scopul de a evita blocajele în trafic.

 Oprirea sau staționarea neregulamentară constituie contravenție și se sancționează conform OUG 195/2002 – privind circulația pe drumurile publice.

 

 

Pietonilor, polițiștii le recomandă să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud