Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede majorarea anuală a alocației pentru copii cu rata medie anuală a inflației. Măsura urmează să fie implementată începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Șeful statului a semnat decretul pentru promulgarea unei completări la Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii după ce, la data de 15 octombrie, Camera Deputatilor a votat în unanimitate proiectul inițial de deputatul liberal Robert Sighiartău privind indexarea anuală a alocațiilor copiilor cu rata inflației.

Iniţiativa legislativă vizează completarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993, în sensul introducerii unei norme privind majorarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie, pentru a menţine cuantumul acesteia la aceeaşi valoare de piaţă. Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, începând cu data de 1 ianuarie 2020”, se arăta în proiectul de lege.

În ceea ce privește rata medie a inflației, în anul 2018 aceasta a fost de 4,6%, iar pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată de 4,2%.

Reamintim că, începând cu luna aprilie a acestui an, cuantumul alocațiilor de stat pentru copii este următorul:

  • 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora;
  • 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Amendamentul în urma căruia alocațiile au fost mărite a fost depus tot de deputatul liberal Robert Sighiartău.

La nivelul județului Bistrița-Năsăud, peste 59.000 de copii vor beneficia de majorarea alocațiilor, de la începutul anului viitor.

FOTO: www.copilul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.