Primăria Bistrița trimite peste 44.000 de scrisori contribuabililor din municipiu. Ce conțin acestea?

Peste 44.000 de contribuabili de pe raza municipiului Bistrița vor primi câte o scrisoare din partea primarului Ovidiu Teodor Crețu, prin care acesta le prezintă investițiile pe care le-a realizat în anul 2018, dar și pe cele pe care le are în vedere pentru anul în curs. 

Primăria Bistrița caută o firmă care să ofere servicii de tipărire și de expediere a scrisorii anuale a primarului municipiului, dar și a înștiințărilor de plată privind taxele și impozitele locale aferente anului 2019.

Municipalitatea este dispusă să plătească peste 100.000 de lei pentru aceste servicii, companiile având ocazia să depună oferte până pe data de 8 aprilie.

În ceea ce privește scrisoarea anuală a primarului municipiului Bistrița, prin intermediul acestui document, primarul Ovidiu Teodor Crețu le prezintă cetățenilor ce investiții a realizat anul trecut, dar și ce planuri are pentru acest an.

Astfel, în document se precizează că municipalitatea a pierdut circa 32 de milioane de lei în anul 2018 în urma deciziei de a se reduce impozitul pe venit de la 16 % la 10 %.

În scrisoare se prezintă câteva investiții în ceea ce privește infrastructura rutieră a orașului:

De asemenea, prin intermediul scrisorii, Primăria Bistrița prezintă și o situație privind reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din municipiu:

În ceea ce privește fondurile europene, municipalitatea are deja semnate contracte în valoare de 16 milioane de euro, acestea urmând să se deruleze pe parcursul acestui an.

În plus, pentru alte proiecte se așteaptă semnarea contractelor de finanțare, valoarea lor depășind 62 de milioane de euro.

În scrisoarea adresată contribuabililor, primarul Ovidiu Teodor Crețu vorbește și despre investițiile din cartierele aparținătoare ale orașului.

După ce se va stabili cine va tipări și va expedia aceste scrisori, ele vor ajunge în cutiile poștale ale contribuabililor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.