Pe strada Valea Sigmirului din municipiul Bistrița vor fi amplasate limitatoare de viteză, autoritățile locale luând această decizie în urma consultărilor cu polițiștii Serviciului Rutier. 

Locuitorii de pe strada Valea Sigmirului au semnalat Primăriei Bistrița că în zonă unii șoferi circulă cu viteză, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Oamenii au cerut autorităților locale să ia măsuri pentru a reduce riscurile producerii unor accidente.

În aceste condiții, reprezentanții ai Primăriei Bistrița și ai Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud s-au deplasat în teren pentru a analiza situația. În urma consultărilor dintre cele două instituții s-a luat decizia amplasării a două limitatoare de viteză pe strada Valea Sigmirului. Unul va fi amplasat la intersecția cu strada Aleea Trifoiului, iar cel de-al doilea la intersecția cu Aleea Fragilor.

”Nu-mi plac aceste limitatoare de viteză, dar din păcate mulți conducători auto nu conștientizează că în localități trebuie să circulăm cu viteză redusă, iar eu cred fără îndoială că viața copiilor noștri și a noastră are prioritate”, a declarat viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.

Limitatoarele de viteză sunt eficiente pentru reducerea vitezei de deplasare a mașinilor.

Primăria Bistrița a recurs la astfel de soluții și pe strada Valea Budacului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.