Prins beat criță la volan pe drumul județean, s-a ales cu dosar penal

Un bărbat din localitatea Petriș s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii l-au depistat beat criță la volanul unui autoturism, pe DJ 172G.

 

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, în desfășurarea activități de patrulare, au oprit pentru control un autoturism în Petriș, pe Drumul Județean 172G.

„A fost identificat conducătorul autoturismului, un bărbat de 37 de ani din Petriș care prezenta halenă alcoolică. În consecință, polițiștii au dispus testarea cu aparatul etilotest a șoferului, rezultând valoarea de 0.88 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemieiȚ”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, urmând documentarea faptei.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.