Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu. Ancheta este derulată, deocamdată, IN REM, urmând ca procurorii să stabilească dacă există o persoană care să fie pusă sub acuzare.

 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud – Serviciul de Investigații Criminale s-au sezisat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și abuz în serviciu, constând în aceea că la nivelului unei unități medicale din municipiul Bistrița nu au fost respectate măsurile dispuse de autorități în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei cu noul coronavirus, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Potrivit sursei citate, procurorii au reținut faptul că, în perioada 22.03.2020 – 30.03.2020, o persoană de sex masculin, în vârstă de 77 de ani, a fost internată într-o unitate medicală din municipiul Bistrița, prezentând simptome asemănătoare unei infecții cu noul coronavirus, pe fondul unor afecțiuni preexistente.

„Pacientului i s-au recoltat probe biologice care au fost trimise spre analiză pentru a se stabili dacă este infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Ulterior, la data de 30.03.2020, personalul medical a dispus externarea pacientului, astfel că s-a luat legătura cu un membri de familie care s-a prezentat la unitatea medicală și l-a transportat la domiciliu, deși până la acel moment nu au fost primite rezultatele analizelor efectuate.

În noaptea de 30/31.03.2020, în jurul orei 03.00, bărbatul în vârstă de 77 de ani a decedat la domiciliu, fiind transportat la capela mortuară din localitate.

La data de 01.04.2020, un membri de familie al victimei a fost contactat de către un cadru medical care i-a comunicat că rezultatul testării este pozitiv, pacientul fiind diagnosticat cu CoVid-19, fiind necesară luarea de măsuri în vederea izolării acestuia”, a precizat procurorul Adriana Orban, purtătorul de cuvât al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.

Urmărirea penală este efectuată de polițiștii judiciarișiti din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița.