Proiectul ”Alege Cartea”, lansat la Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Elevii vor fi îndrumați spre lectură (FOTO)

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud în colaborare cu Casa Corpului Didactic Bistrița au lansat un proiect prin intermediul căruia elevii bistrițeni vor fi îndrumați spre lectură. Proiectul beneficiază de sprijinul Bibliotecii Județene ”George Coșbuc”. 

”Alege Cartea” este un proiect care a fost gândit pornind de la campania națională ”România citește”. Lansarea proiectului a avut loc în sala Gavril Scridon a Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, în prezența bibliotecarilor de la bibliotecile școlare și comunale din județ, dar și a numeroase cadre didactice.

La evenimentul de lansare a fost prezent și șeful Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Camelia Tabără, care s-a adresat celor prezenți în sală și le-a transmis cât de important este rolul lor în a îi determina pe elevi să se îndrepte spre lectură. ”Cu toții avem datoria să îi determinăm pe copii, să îi însuflețim, să-i facem ca într-un fel sau altul să se întâlnească și să se împrietenească cu cartea. De la începutul anului, împreună cu bibliotecarele și coordonați de Casa Corpului Didactic, am încercat să dăm o formă cât mai atractivă proiectului, o formă care să acopere tot județul, să mergem coordonat și articulat în formula bibliotecă școlară – bibliotecă comunală, cu o deviză foarte clară: cât mai mulți copii să deprindă plăcerea și gustul cititului! Finalul de proiect va fi în decembrie și, după experiența din anul acesta, sperăm să-l îmbunătățim an de an. Noi am dat reperele generale, lăsând de fiecare dată un mic spațiu de adaptabilitate și de updatare, în fucție de modul în care răspund copiii. Cred ca avem șanse de câștig, pentru că avem în spatele acestui proiect un director de școală, un consilier educativ, profesori de toate specialitățile și cu toții avem această obligație să implementăm competențe de limbă, de citit, de literație și de înțelegere a textului pe care acești copii îl citesc” a spus Camelia Tabără.

Grupul țintă a proiectului județean „Alege cartea” îl constituie elevii din clasele III – VIII, iar perioada de desfășurare este februarie – decembrie 2019. În acest interval vor avea loc patru etape:

  • Meniu de lectură;
  • Convinge-mă să citesc;
  • Cartea de vacanță;
  • Biblioteca vie.

Pentru implementarea proiectului, ISJ BN a sectorizat județul în 25 de centre, la care au fost arondate școlile. A fost făcută o sectorizare a județului și fiecare școală a fost arondată la un anumit centru.

Elevii se vor putea înscrie în proiect prin completarea unei fișe de înscriere. Ei vor citi una sau mai multe cărți din lista propusă de biblioteci și vor realiza o recenzie video pentru fiecare carte citită, cu care intră în concurs și pe care o va preda bibliotecarului sau persoanei din școală care se ocupă de centralizarea înregistrărilor de la elevi. Cele mai bune astfel de recenzii vor fi premiate, se arată în proiectul ISJ BN.

Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud se va implica efectiv în derularea proiectului „Alege cartea” prin sprijinirea organizării unor întâlniri culturale, dar și prin organizarea unor manifestări legate de carte.

FOTO: Biblioteca Județeană ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.