Protest în fața sediilor PSD și ALDE din Bistrița, împotriva Ordonanţa privind Amnistia şi Graţierea

În această după-amiază, de la ora 18:00, la Bistrița va fi organizat un protest împotriva Ordonanţei de Amnistie şi Graţiere. Bistrițenii sunt invitați să se alăture inițiativei care a fost demarată de cinci cetățeni: Vasile Man, Antal Francisc, Adrian Panti, prof. Tiberius Cămăraş și prof. Florin I. Bojor.

Acțiunea se va desfășura în faţa sediului ALDE din Bistriţa, de pe pietonalul Liviu Rebreanu, nr. 43 şi apoi în faţa sediului PSD din Bistriţa, de pe strada Gheorge Şincai, nr. 3-5.

Capul clanului mafiot PSD-ALDE, don Liviu Dragnea, ne-a informat că ordonanţa pentru amnistierea şi graţierea hoţilor, tâlharilor şi corupţilor din România este în linie dreaptă spre aprobare. În presă se vehiculează această perioadă până în 15 ianuarie 2019. Pe de altă parte, prestanţa deplorabilă a partidelor din opoziţie PNL, USR şi PMP cu privire la Moţiunea de Cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE ne arată că: 1. fie membrii opoziţiei aşteaptă şi ei amnistia şi graţierea; 2. fie sunt nişte incapabili care au confundat Parlamentul cu o staţiune în care au concediul plătit. Poza cu şefii USR care radiază de fericire alături de prim-ministrul României, chiar în ziua în care au despus moţiunea împotriva Guvernului arată nivelul de „deşteptăciune” politică al acestor indivizi. Prin urmare, stoparea amnistiei şi graţierii revine în mâna simplilor cetăţeni” arată prof Florin I. Bojor, pe blogul personal.

Astfel, mai mulţi cetăţeni din societatea civilă au depus la Primăria Bistriţa solicitarea de avizare a protestelor împotriva amnistiei şi graţierii. ”Am primit autorizare începând de azi până vineri, 21 decembrie 2018, între orele 18:00 şi 21:00. Pe de altă parte, nici noi nu putem sta afară în frig în bătaia de joc a mafiei PSD-ALDE şi de asemenea, nu este moral, de bun-simţ şi civilizat să blocăm Jandarmeria, Poliţia Locală, Poliţia Municipală şi o ambulanţă pe toată această perioadă de o săptămână. Astfel, vom ieşi la protest marţi, 18 decembrie 2018, iar apoi vom decide împreună cu protestatarii prezenţi următoarele zile de manifestaţie” a mai adăugat Florin I. Bojor.

Locul protestelor nu va mai fi Piaţa Petru Rareş, în faţă la Prefectura BN, ci în faţa sediilor de partid a PSD din Bistriţa (str. Gh. Şincai, nr. 3-5), respectiv ALDE din Bistriţa (pietonalul Liviu Rebreanu, nr. 43).

În concluzie, la Bistriţa, marţi, 18 decembrie 2018, de la ora 18:00 se va protesta autorizat împotriva Ordonanţei de Amnistie şi Graţiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.