Protestul #șîeu la Bistrița, cu tort, autocolante și blocaje în trafic! Un deputat bistrițean anunță un proiect legislativ

Mai multe firme din municipiul Bistrița s-au raliat protestului „România vrea autostrăzi” şi au decis să îşi suspende activitatea vineri, de la ora 15,00, timp de 15 minute. Unii dintre aceştia au oferit, în schimb, clienţilor cafea sau suc şi posibilitatea de a vorbi despre motivele care au dus la această formă de protest. Deputatul PMP Ionuț Simionca este unul dintre aleșii care nu și-a arătat fizic sprijinul față de acest protest, ci în altă modalitate. Acesta a anunțat că va depune în Parlament un proiect legislativ care va permite tuturor cetățenilor și tuturor companiilor să finanțeze, să pună umărul  la construcția de autostrăzi în România.

 

Printre susţinătorii protestului care a avut loc în Bistrița se numără un lanţ de magazine cu produse alimentare şi nealimentare, o firmă specializată în produse de cofetărie-patiserie cu mai multe puncte de lucru, un centru spa, dar și agenții de publicitate.

Rodica şi Vasile Dobranis, patronii lanţului magazine din Bistrița care s-au raliat protestului, au postat pe pagina de socializare a firmei un mesaj prin care le-au transmis clienţilor că gestul lor este unul de educaţie civică.

Azi este un moment important pentru noi, pentru comunitatea în care trăim. Vindem de 25 de ani alimente, producem pâine, dar azi trebuie să facem educaţie civică. Situaţia străzilor, a şoselelor este de neimaginat, zilnic pier suflete nevinovate în accidente îngrozitoare. Azi, noi (…), alături de clienţii noştri, putem fi solidari acestei cauze, să-i fim alături acestui sucevean extraordinar. Vă aşteptăm la cumpărături, dar 15 minute stăm la un dulce şi un pahar de suc. Haideţi să arătăm că ne pasă, că ne putem privi copiii în ochi şi mai târziu„, au scris pe pagina de socializare Rodica şi Vasile Dobranis.

Firma de produse de cofetărie-patiserie a pregătit chiar și un tort special.

De asemenea, o agenţie de publicitate din municipiu a tipărit 100 de autocolante cu mesajul #şîeu, pe care le-a distribuit apoi gratuit clienţilor.

Lipsa autostrăzilor este o chestiune care ne priveşte pe toţi. Avem lucrări la nivel naţional, astfel că o parte din colegii noştri sunt plecaţi în deplasări foarte des. Ne dorim ca aceştia să ajungă acasă în siguranţă, iar materialele publicitare pe care le transportăm în vederea montajului să ajungă la clienţii noştri în cele mai bune condiţii„, au scris totodată pe Facebook cei de la agenţia de publicitate din Bistrița.

Chiar și conducătorii auto din Bistrița sau cei aflați doar în tranzit, s-au oprit timp de 15 minute în trafic, pe drumul de centură al municipiului.

 

Publicată de Pop Marius pe Vineri, 15 martie 2019

 

În contextul protestului din 15 martie #șîeu, deputatul PMP Ionuț Simionca anunță că a Parlament un proiect legislativ care va permite tuturor cetățenilor și tuturor companiilor să finanțeze, să pună umărul  la construcția de autostrăzi în România.

EU, cetățeanul Ionuț Simionca, puteam să îmi arăt sprijinul pentru protestul din 15 martie, la ora 15, ca orice alt cetățean: trăgeam mașina pe dreapta și puneam avariile timp de 15 minute.

În schimb, pentru că EU, cetățeanul Ionuț Simionca, sunt și deputat, am hotărât să mă alătur protestului într-un alt fel: să depun la Parlament un proiect legislativ care va permite tuturor cetățenilor și tuturor companiilor să finanțeze, sa pună umărul  la construcția de autostrăzi în România„, a transmis deputatul bistrițean.

Ionuț Simionca spune că ar fi binevenită crearea unor fonduri regionale destinate dezvoltării infrastructurii rutiere.

Pentru că actualii guvernanți nu reușesc nicicum să se apuce serios de treabă, m-am gândit că este nevoie de crearea unor fonduri regionale, destinate numai dezvoltării infrastructurii rutiere, din care să se cheltuiască bani doar pentru un singur scop: construirea de autostrăzi și drumuri rapide.

Dacă vor fi create doar fondurile, atunci acestea vor fi umplute întotdeauna numai de promisiuni neacoperite de fapte, așa că voi propune și căile de alimentare a acestora cu bani.

În prezent, cetățenii și companiile pot redirecționa o mică parte din impozitul datorat statului, între 2 și 3,5%, către entități nonprofit sau unități de cult.

Propunerea mea legislativă este ca oamenii să poată să mai aibă o opțiune, să poată trimite acești bani către fondurile regionale, către construcția de autostrăzi.

Să vă dau un exemplu: dacă oamenii care se află pe traseul Autostrăzii Nordului, cum ar fi bistrițenii,  își doresc construirea acesteia, pot redirecționa acești bani către Fondul pentru construirea Autostrăzii Nordului!

Astfel realizarea unei infrastructuri de comunicații rutiere modernă, rapidă și sigură, care să lege Ardealul de Moldova și de Vestul Europei, va conduce la o dezvoltare economică mai rapidă.

Voi încerca să cooptez cât mai mulți parlamentari pentru susținerea acestui proiect și, cu sprijinul vostru, sunt sigur că vom reuși.

Adoptă o autostradă și hai să ne construim singuri o țară ca afară! Doamne-ajută!„, a mai spus deputatul PMP de Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.