Radu Moldovan: Bugetul județului Bistrița-Năsăud a crescut! Vreau să-i arăt domnului Iohannis că am bani în plus ca să fac investiții

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud va aproba în ședința ordinară de joi, 28 februarie, un proiect de hotărâre care prevede utilizarea a aproximativ 79 milioane lei, bani care provin din excedentul anual al bugetului județului, pentru finanțarea unor investiții. 

 

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat miercuri într-o conferință de presă că, în condițiile în care bugetul național întârzie nepermis de mult, a decis să cheltuiască din banii din excedentul anului trecut pentru a demara o serie de investiții necesare județului.

Având în vedere decizia preşedintelui de a ataca bugetul la Curtea Constituţională, noi nu ne mai permitem să aşteptăm decizii politice, fiindcă în momentul de  faţă discutăm de o joacă politică. În şedinţa de joi voi prezenta consilierilor judeţeni un proiect de hotărâre prin care vom lua bani din excedentul anului trecut şi îi vom aloca proiectelor de investiţii, pentru a putea demara toate procedurile de achiziţie şi de contractare în vederea începerii unor noi investiţii. Lucrările de întreţinere, funcţionarea şi ceea ce este în derulare merge în cotă de 1/12 din bugetul anului trecut. Împreună cu colegii de la Consiliul Judeţean am găsit şi o soluţie pentru lipsa bugetului. Nu ne mai putem permite să așteptăm. (…) Spre deosebire de cei care mint și spun că bugetele administrațiilor locale au scăzut, bugetul administrației județului Bistrița-Năsăud a crescut în cifre nete cu 46 milioane lei, iar în procente cu 25%. Vreau să-i arăt domnului Iohannis că am bani în plus ca să fac investiții, pe lângă funcționarea foarte bună a Consiliului Județean„, a declarat Radu Moldovan.

În proiectul de hotărâre sunt cuprinse 75 de obiective de investiții.

Nr. crt. Denumire obiectiv de investiții -mii lei-
1 „Amenajare spațiu verde și instalare lift exterior” aferent Consiliului Județean Bistrița-Năsăud 635
2  „Amenajare spațiu verde Piața Petru Rareș”- studiu de fezabilitate 40
3 Aplicație informatică venituri 7
4 Studiu de fezabilitate stadion Bistrița 360
5 „Extindere clădire P+1E existentă cu un corp de clădire P+2E” Bistrița 550
6 „Reabilitare, modernizare și schimbare destinație în sediul DGASPC a imobilului situat în Bistrița, strada Horea, nr.20”, jud.Bistrița-Năsăud 5312
7 Elaborare documentații pt obiectivul „Realizare spațiu birouri, strada Păcii, nr.2A‟ municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud 85
8 Elaborare documentații pt obiectivul „Realizare Muzeu B-dul Independenței, nr.24” municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud 70
9 „Reabilitare, modernizare, dotare internat P+3E situat în Bistrița, B-dul Independenței nr.23‟ – Școala Profesională Speciala „Sf Maria” Bistrița 1000
10 „Creșterea eficienței energetice a Secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița, situate pe str.Alba Iulia, nr.7, Bistrița, județul Bistrița-Năsăud” 1637
11 „Creșterea eficienței energetice a Secțiilor externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița, situate pe str.Ghinzii, nr.26, Bistrița, județul Bistrița-Năsăud” 734
12 „U.P.U. – S.M.U.R.D. – Spitalul Județean de Urgență Bistrița – reabilitare, modernizare, extindere și dotare” 2155
13 „U.P.U. – S.M.U.R.D.- Spitalul Județean de Urgență Bistrița – Construire heliport pe terasa superioară a spitalului” 7900
14 Servicii de proiectare faza Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) pentru obiectivul de investiții „UPU-SMURD-Spitalul Județean de Urgență Bistrița-Construire heliport pe terasa superioară a spitalului” 96
15 Cofinanțare extindere, modernizare și dotare secție ATI și unitate de transfuzii sanguine la Spitalul Județean de Urgență Bistrița 800
16 Actualizare Studiu de fezabilitate extindere imobil Spitalul Județean de Urgență Bistrița 150
17 Documentație tehnico-economică pentru realizarea obiectivului „Construire centru de radioterapie‟ Bistrița 150
18 Dotări independente 2000
19 Proiect „Reabilitarea și Restaurarea Castelului din localitatea Posmuș județul Bistrița-Năsăud” 314
20 Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții Castel Teleki Comlod, județul Bistrița-Năsăud 115
21 Amenajare curte – Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud 530
22 Îmbunătățire sistem încălzire și climatizare Centrul Cultural Dacia 490
23 Cofinanțare 2% Proiect Team-up Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor, finanțat din POCU 17
24 Cofinanțare aferentă proiectului „Apropiere de comunitate și siguranță” (construire a trei locuințe protejate și reconversie spații într-un centru de zi, Beclean) 152
25 Cofinanțare aferentă proiectului „Construire a patru Case de Tip Familial și reconversie/modernizare spații în Centru de Zi‟, Beclean 100
26 Cofinanțare aferentă proiectului „Construire a 3 Case de Tip Familial  și 1 Centru de Zi‟, Beclean 95
27 Documentație tehnico-economică și execuție obiectiv: „Magazii- Case de Tip Familial Năsăud‟ – 2 buc. 100
28 Documentație tehnico-economică și execuție obiectiv: „Magazii- Case de Tip Familial Bistrița‟ 50
29 Documentație tehnico-economică și execuție – Restructurare Centru pentru Protecția Copilului Beclean 8000
30 Extindere linie de medie tensiune și suplimentare putere cu 1400 kw în cadrul CMID Tărpiu 1027
31 Proiect IMPACT TEACA – Măsuri integrate pentru îmbunătățirea situației socio-economice a persoanelor defavorizate din comunitățile marginalizate ale comunei TEACA, județul Bistrița-Năsăud 63
32 Proiect IMPACT LECHINȚA – Măsuri integrate pentru îmbunătățirea situației socio-economice a persoanelor defavorizate din comunitățile marginalizate ale comunei LECHINȚA, județul Bistrița-Năsăud 63
33 „Construire ansamblu de locuințe colective mici P+2E+M destinate închirierii în mod exclusiv unor tineri specialiști în sănătate” 628
34 Servicii de creație și producție în vederea realizării constructului de brand a județului Bistrița-Năsăud 118
35 Studiu de fezabilitate „Complex sportiv în municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud” – CNI 117
36 Servicii de elaborare a studiilor necesare realizării  utilităților și amenajărilor necesare Complexului sportiv Bistrița -CNI 80
37 Studiu de fezabilitate – Construire terenuri de sport și amenajări adiacente 100
38 Servicii de proiectare fază Plan Urbanistic Zonal (P.U.Z.) în vederea realizării obiectivului „Amenajare Zonă de agrement – localitate componentă Unirea-Bistrița ” 80
39 „Amenajarea Centrului județean de agrement Colibița, județul Bistrița-Năsăud” 170

 

40 Construcție garaj pentru autocar 192
41 Modernizare DJ 170, km 13+450-24+450  Negrileşti – Breaza –  limită Jud.MM 2700
42 Modernizare DJ 172D – Lot 1, km 5+115-11+578,  tronson 2 150
43 Modernizare DJ 172D – Lot 2, km 18+045-35+055 500
44 Modernizare DJ 172D – Lot 3, km 40+732-54+842 500
45 Modernizare DJ 172D – Lot 4, km 56+556-75+353 500
46 Modernizare DJ 172D – Lot 5, km 75+353-93+132, Măgura Ilvei-Lunca Ilvei 500
47 Modernizare DJ 172, km 10+646-23+543 ,DN17 Cociu-Mocod, 23+680-34+160, Mocod-Zagra (proiect tehnic+execuție) 700
48 Modernizare  DJ 173, km 25+309-39+842, Șieu-Teaca (DN 15A), km 42+968-54+100 Teaca (DN 15A) – Ocnița (proiect tehnic+execuție) 500
49 Modernizare DJ 172 G, km 0+000-10+000, Nușeni-Feleac-Chiraleș (proiect tehnic+execuție) 210
50 Modernizare DJ 172 H, km 0+000-5+000, Nușeni-Corvinești (proiect tehnic+execuție) 200
51 Modernizare DJ 173 B , km 2+735-10+000, Bistrița-Tărpiu (proiect tehnic+execuție) 170
52 Modernizare DJ 173, km 15+245-22+000, Budacu de Sus-Șoimuș (proiect tehnic+execuție) 100
53 Modernizare DJ 172 G, km 43+298-50+000, Satu Nou-Cușma (proiect tehnic+execuție) 100
54 Modernizare DJ 154 D, km 12+120-16+120,Viile Tecii-Budurleni (proiect tehnic+execuție) 150
55 Modernizare DJ 172 E, km 0+000-7+000 Strugureni-Matei 50
56 Modernizare DJ 173 C, km 9+125 -19+860, Buduș-Șieu 50
57 Pod peste Valea Meleș, pe DJ 172 H, km 6+118, Nușeni-Corvinești (Enciu) 54
58 Modernizare  DJ 173 C, km 3+062-6+185, Bistrița-Budacu de Jos (proiect tehnic+execuție) 2500
59 Pod peste Valea Meleș, pe DJ 172 H, km 14+960, localitatea Matei 1
60 Modernizare drum, DJ 172G, Sărățel – DJ 154 (proiect tehnic+execuție) 3000
61 Modernizare DJ 172 K, km 1+316-4+875, Reteag-Braniștea (proiect tehnic+execuție) 5000
62 Modernizare DJ 154 B, Km 10+620-15+400, Limita judet Mureș – Monor (DJ 154) (proiect tehnic+execuție) 6000
63 Pod pe DJ 154C, km 2+810, loc.Ruștior (proiect tehnic+execuție) 800
64 Pod pe DJ 172G, Sărățel-DJ 154 (proiect tehnic+execuție) 5000
65 Pod km 16+824 pe DJ 170, Purcărete (proiect tehnic+execuție) 1500
66 Pod km 20+897 pe DJ 170, Breaza (proiect tehnic+execuție) 698
67 Pod pe DJ 17K, km 4+365, Reteag (proiect tehnic+execuție) 6500
68 Modernizare DJ 162, km 38+839-45+439 (DN16), Silivașu de Câmpie-Șopteriu (DJ 173) Milaș (expertiză+DALI) 4000
69 Modernizare DJ 154D, km 16+120-20+000, Budurleni-Brăteni (expertiză+DALI) 35
70 Pod pe DJ, km 1+ 086, Sieuț (expertiză+DALI) 45
71 Pod pe DJ 172, km 11+873, Cociu (expertiză+DALI) 45
72 Pod pe DJ 172, km 22+087, Nimigea de Jos (expertiză+DALI) 45
73 Pod pe DJ 172, km 31+664, Zagra (expertiză+DALI) 45
74 Pod pe DJ 162, km 1+520, Teaca(expertiză+DALI) 45
75 Pod pe DJ 170, km 6+706, Ciceu Giurgești (expertiză+DALI) 45

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.