Radu Moldovan despre rezultatul PSD din primul tur al prezidențialelor: Unul rușinos! Sunt cauze multiple. Vom vedea ce se întâmplă după

Rezultatul obținut de PSD în primul tur al alegerilor prezidențiale este „unul rușinos, dar reprezintă o realitate”, susține președintele social-democraților din Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. Totodată, acest susține că acest rezultat se datorează unor cauze multiple. În ceea ce privește targetul impus de Viorica Dăncilă, președintele PSD, de 50%+1 în cel de-al doilea tur de scrutin, liderul social-democrat bistrițean spune că a urmărit declarația la televizor, dar că personal nu i s-a transmis vreun astfel de mesaj.

 

 

 

Radu Moldovan a comentat, luni, rezultatul obținut de PSD în primul tur al alegerilor prezidențiale, atât în Bistrița-Năsăud, cât și la nivel național, în opinia acestui fiind unul rușinos.

Rezultatul este unul rușinos pentru noi, cel din turul I, 20%, dar e o realitate de care trebuie să luăm act. Asta și-au dorit oamenii și eu nu pot decât să iau act de ceea ce își doresc oamenii„, a declarat, luni, președintele PSD Bistrița-Năsăud.

Însă, în politică, lucrurile sunt ciclice, a spus acesta.

Dacă am face o analiză, o să vedeți că, de exemplu, în 2004, când PSD avea un număr foarte mic de primari, a câștigat alegerile parlamentare în aproape toate comunele, atunci când candida domnul Pupeză și cu mine aghiotant pe locul doi. Se întâmplă lucruri de genul acesta. În 2012, am câștigat în toate comunele conduse de primari de la alte partide și am luat 50% plus unu în toate colegiile, mai puțin în Colegiul 3 unde am luat aproape 50% plus unu. Deci tot timpul lucrurile sunt ciclice în politică, dar rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale e rușinos pentru noi, însă e o realitate de care trebuie să luăm act. Eu nu pot decât să iau act de ce și-au dorit oamenii și să învăț„, a explicat Moldovan.

Întrebat dacă rezultatul din primul tur de scrutin obținut de PSD se datorează candidatului acestuia sau partidului, liderul social-democrat bistrițean a spus că sunt cauze multiple.

E din mai multe cauze pe care eu nu le cunosc în momentul de față. Nu am devenit specialist peste noapte să spun eu care e cauza principală. Sigur sunt cauze multiple, la modul foarte serios, a afirmat Radu Moldovan.

Întrebat și dacă targetul impus de Viorica Dăncilă, de 50%+1, i se pare unul realist, președintele PSD Bistrița-Năsăud a replicat: „Tot ce spune un președinte de partid e mai mult decât realist„.

Cu privire la faptul că Viorica Dăncilă va cere demisiile liderilor de filiale județene în cazul în care nu vor atinge targetul impus, Emil Radu Moldovan a precizat că declarația președintelui PSD a urmărit-o la televizor, dar personal nu i s-a transmis nimic în legătură cu acesta aspect.

Doamna Dăncilă nu mi-a spus nimic. Am văzut și eu emisiunea la televizor în care a spus asta și că, dacă nu se va întâmpla așa, responsabilitatea va fi a președinților de organizații și nu a candidatului. Vom vedea ce se întâmplă după„, a spus liderul social-democrat bistrițean.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.